Câteva sute de cavaleri, domniţe şi păpuşari din România, Ungaria, Turcia, Ucraina şi Republica Moldova participă la cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului de Artă Medievală ''Ştefan cel Mare'', în municipiul Suceava, potrivit Agerpres.
Evenimentul este organizat în perioada 11-14 august de Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Naţional al Bucovinei, în asociere cu Primăria municipiului reşedinţă.
Cei care vor vizita Cetatea de Scaun a Sucevei în această perioadă se vor bucura de atmosfera medievală creată de participanţi prin dansuri, spectacole cu foc şi lasere, cai, pantomimă, şcoli de lupte, comedia dell'arte, teatru şi concursuri pentru copii, muzică medievală, tir cu arcul, păsări de vânătoare, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie, ateliere de magie, animaţii medievale (painting facial), baloane de săpun uriaşe.
Potrivit organizatorilor, vor fi peste 70 de spectacole în fiecare zi de festival, pentru promovarea evenimentului s-au organizat La Iulius Mall Suceava şi la Shopping City Suceava flashmob-uri, iar statui vivante vor fi prezente pe esplanada Casei de Cultură, în faţa Primăriei Suceava, dar şi în cartierele oraşului.
Festivalul va începe pe 11 august, la ora 20,30, cu tradiţionala paradă cu făclii, pe traseul Obcini-Primărie-Ana Ipătescu-Cetate, iar la Cetatea de Scaun va concerta trupa Proconsul.
La ediţia din acest an a Festivalului de Artă Medievală va fi prezent şi chef Cătălin Scărlătescu, maestru în arta culinară, care va oferi participanţilor un "răsfăţ cu savoarea deliciilor medievale".
Sute de cavaleri, domniţe şi păpuşari din cinci ţări, la Festivalul de Artă Medievală de la Suceava
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Warner Bros. conduce cursa pentru Oscar cu 'One Battle After Another' și 'Sinners'
0

10
An bun pentru Netflix: +16% la venituri și redesign complet al aplicațiilor mobile
10

43
Lupta pentru preluarea Warner Bros - Netflix modifică oferta în contextul presiunilor Paramount
43

51
Explozie de raze gamma de acum 11,3 miliarde de ani, detectată de un satelit al Rusiei
51

17
VIDEO Domnica Trop, rapsodul supranumit 'privighetoarea' de la marginea lumii
17

33
Mariah Carey va interpreta o melodie în italiană la deschiderea Olimpiadei de Iarnă 2026
33

15
Teatru inovator la ARCUB: 'Dincolo de tăcere', pentru persoanele cu deficiențe de auz
15

27
Unirea Principatelor Române, sărbătorită în avans la Bistrița cu spectacolul omagial 'Uniţi sub tricolor'
27

65
Descoperire uluitoare în largul coastei Danemarcei: Cel mai mare vas medieval de tip cog, găsit după 600 de ani
65

24
Cântăreaţa şi compozitoarea Veronica Fusaro va reprezenta Elveţia la Eurovision 2026
24

32
FOTO Selly extinde proiectul Nibiru cu o inițiativă caritabilă dedicată comunităților din Tuzla și Costinești
32

48
Patriarhul Daniel, întrevedere cu ambasadorul Israelului: Apel pentru intensificarea pelerinajelor în Țara Sfântă
48

20
Evenimentele culturale organizate în Harghita au atras peste 80.000 de persoane în 2025
20

















Comentează