Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a propus reforme constituţionale prin care să îşi restrângă atribuţiile şi să transforme regimul "superprezidenţial" într-o republică prezidenţială cu puteri mai mari pentru parlament, transmite miercuri Reuters, potrivit Agerpres.
Tokaev a fost ales preşedinte în 2019, cu sprijinul predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a demisionat după trei decenii la putere, păstrându-şi însă până recent prerogative extinse.
Nazarbaev a renunţat la funcţia de şef al consiliului de securitate şi lider al partidului de guvernământ după revolta populară din ianuarie, iar rudele sale au pierdut o serie de funcţii influente în guvernul Kazahstanului şi în companiile de stat.
Săptămâna trecută, un nepot al fostului preşedinte a fost arestat în cadrul unei anchete pentru fraude, iar presa locală a relatat săptămâna aceasta despre reţinerea unui om de afaceri legat de familia lui Nazarbaev.
Adresându-se parlamentului, Tokaev a propus abrogarea unor modificări legale prin care Nazarbaev îşi consolidase puterea. Actualul şef al statului a cerut printre altele modificarea sistemului de alegeri parlamentare şi reînfiinţarea curţii constituţionale.
Preşedintele a mai anunţat că doreşte restabilirea a trei provincii care au fost unite cu altele în anii 1990, distanţarea de guvern a partidului aflat la putere şi reducerea numărului de deputaţi numiţi direct sau indirect de preşedinţie.
O altă reformă propusă ar facilita înregistrarea de noi partide politice prin reducerea numărului minim de membri necesar de la 20.000 la 5000.
Surpriză în Kazahstan - Kasîm-Jomart Tokaev anunță reforme democratice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
209

470
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
470

456
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
456

15
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
15

2.631
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
2.631

2.509
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.509

89
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
89

2.126
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.126

3.425
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.425

48
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
48

1.567
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.567

3.719
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.719

57
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
57
















Comentează