Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 45 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 344,1 de milioane de lei, la o dobândă de 5,55% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 92 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 45 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 64 milioane de lei, conform agerpres.
Pe de altă parte, băncile nu au participat la sesiunea de oferte necompetitive aferentă licitaţiei de luni când MF a împrumutat 125,8 milioane de lei, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 48 de luni, la un randament mediu de 4,88% pe an.
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 273,8 milioane de lei. Marţi era programată o licitaţie suplimentară prin care statul intenţiona să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna decembrie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de trei miliarde de lei, din care 200 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 2,8 miliarde de lei prin zece emisiuni de obligaţiuni de stat.
La acestea se poate adăuga suma de 420 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală, de 3,42 miliarde de lei, este cu 1,58 miliarde lei sub cea de 5 miliarde lei programată pentru noiembrie 2021, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Suplimentar față de licitația de luni, Ministerul Finanţelor a atras astăzi 45 de milioane de lei de la bănci
București
23°C
Articole Similare

4
Emiterea rovinierei şi a peajului, întreruptă temporar pe 8 aprilie
4

3.628
Haos salarial în România: 9 din 10 firme nu pot explica diferențele de salarii - vine valul de sancțiuni UE?
3.628

3.296
Absurdistan în Timișoara: Cafenea amendată că are flori artificiale, iepure din iarbă artificială, plătit din bani publici, la Târgul de Paște
3.296

2.451
Adrian Negrescu explodează după anunțul scumpirii biletelor la metrou: 'Fără precedent' / Acuză Ministerul Transporturilor că închide ochii
2.451

55
Măsură de criză în Thailanda: Agenţiile guvernamentale trec la telemuncă
55

36
Ministerul Finanţelor a împrumutat 873,6 milioane lei de la bănci
36

3.578
România calcă maxim pedala în criza carburanților: Rafinăria Petromidia și-a reluat activitatea la capacitate maximă
3.578

61
Piața muncii se schimbă în Germania: Numărul liber profesioniştilor a crescut
61

5.202
Scenariu de coșmar pentru guvern: jumătate de milion de locuri de muncă, în pericol
5.202

32
Piața neagră a țigaretelor scade în România, dar rămâne peste pragul critic: avertismente privind riscurile pentru buget și consumatori
32

86
Curs valutar, 6 aprilie: Leul s-a apreciat în raport cu principalele valute
86

32
Crescătorii de ovine din România și Bulgaria, afectați de creșterea costurilor și importuri ilegale
32

25
Piața neagră a țigărilor se menține ridicată în România
25
















Comentează