Economia spaniolă, dependentă de turism, are nevoie de reforme structurale profunde pentru a evita un nivel al datoriei publice "cronic", care ar putea afecta perspectivele de creştere pe termen lung, se arată într-un raport publicat marţi de Banca Centrală a Spaniei, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Una dintre naţiunile cel mai afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), Spania se îndreaptă în acest an spre cea mai slabă performanţă economică înregistrată vreodată, cu un declin de 9% - 11,6%.
"Într-un scenariu ipotetic, în care nu se fac eforturi fiscale structurale de către autorităţi în următorii zece ani, nivelul datoriei publice ca procentaj din PIB va rămâne peste nivelul de 100% la finalul lui 2030", se arată în raportul anual pe 2019 al Băncii Spaniei.
Raportul reia declaraţia de săptămâna trecută a guvernatorul Băncii Centrale, Pablo Hernandez de Cos, conform căreia Spania are urgent nevoie de reforme structurale pentru ca economia să facă faţă şi să depăşească impactul pandemiei.
"Elaborarea şi implementarea reformelor trebuie să fie accelerată, deoarece implementarea lor credibilă poate genera efecte pozitive asupra cheltuielilor, investiţiilor şi angajărilor, chiar în viitorul apropiat. Consolidarea fiscală trebuie implementată după revenirea economiei pe o traiectorie solidă de creştere, dar definirea ei şi comunicarea rapidă a intenţiilor vor avea beneficii importante asupra credibilităţii politicii noastre economice", a declarat de Cos, în cadrul unei audieri în Parlamentul Spaniei.
În cazul unui al doilea val de infecţii, Banca Centrală a Spaniei a avertizat că economia ar putea înregistra un declin de 15,1% în 2020. De asemenea, nivelul datoriei publice ca procentaj din PIB ar putea creşte până la 126,7% în 2020 şi la aproximativ 130% în 2021 şi în 2022, în timp ce deficitul ar urma să ajungă anul acesta până la 14% din PIB, de la 2,8% din PIB în 2019.
Recent, Banca Spaniei a avertizat că sectorul turismului va fi în mod special afectat de pandemie.
"Contribuţia ridicată a turismului la PIB şi la piaţa forţei de muncă, în contextul în care aceste sectoare suferă în mod disproporţionat de pe urma consecinţelor pandemiei, contribuie la înrăutăţirea perspectivelor economiei spaniole", potrivit băncii.
Luna aceasta, Guvernul de la Madrid a anunţat că va aloca 2,5 miliarde de euro pentru sprijinirea turismului, extinzând eforturile de protejare a sectoarelor cheie ale economiei. Spania este a doua cea mai vizitată ţară din lume, după Franţa, iar turismul este crucial pentru economie, contribuind cu aproximativ 12% la Produsul Intern Brut.
Spania, a patra economie a zonei euro, a înregistrat un declin de 5,2% în primul trimestru al anului, comparativ cu ultimele trei luni din 2019, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INE) publicate recent. Este cel mai sever declin de la publicarea datelor, în 1970, şi depăşeşte estimările analiştilor, de 4,4%.
Sunt necesare reforme structurale profunde pentru a evita un nivel cronic al datoriei (Banca Spaniei)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.292
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
1.292

1.641
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
1.641

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

42
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
42

32
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
32

1.974
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
1.974

29
Șeful Nuclearelectrica: "Orice fel de electricitate are nevoie de ajutoare de stat, de la energiile regenerabile la energia nucleară"
29

3.058
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
3.058

63
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
63

49
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
49

64
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
64

21
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
21

37
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
37
















Comentează