Sudanul de Sud şi-a recăpătat joi dreptul de vot în Adunarea Generală a ONU, după ce a achitat o parte din datoriile către organizaţie, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite, citat de AFP și preluat de agerpres.
"Sudanu de Sud a efectuat plata necesară pentru reducerea arieratelor", a declarat Brenden Varma, fără a preciza suma.
Pentru a putea participa din nou la vot, guvernul de la Juba trebuia să achite cel puţin 22.804 dolari, arată AFP.
Articolul 19 al Cartei Naţiunilor Unite prevede suspendarea dreptului de vot în Adunarea Generală pentru ţările care au arierate mai mari decât contribuţia pe doi ani.
Interdicţia de vot s-a aplicat în ianuarie şi pentru Republica Centrafricană şi Congo; cele două state au trimis recent scrisori prin care notificau secretariatului ONU intenţia de a plăti. Sumele minime necesare sunt de 29.395, respectiv 90.844 de dolari.
Situaţia Iranului, căruia i s-a suspendat dreptul vot de la începutul anului, este în continuare nerezolvată. Guvernul de la Teheran trebuie să reducă arieratele cu minimum 16.2 milioane de dolari. Iranul nu a avut până acum posibilitatea practică de a plăti din cauza sancţiunilor impuse de SUA. "Continuăm să lucrăm la o soluţie viabilă" a situaţiei, a declarat agenţiei France Presse purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Statele Unite, care datorează ONU, conform estimărilor actuale, circa 1,3 miliarde de dolari, nu intră sub incidenţa articolului 19.
Bugetul anual de funcţionare al ONU este de circa 3,2 miliarde de dolari, la care se adaugă circa 6,5 miliarde de dolari pentru operaţiunile de menţinere a păcii.
Sudanul de Sud şi-a plătit o parte din datoriile către ONU şi şi-a recăpătat dreptul de vot
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

332
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
332

406
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
406

184
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
184

383
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
383

371
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
371

2.718
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.718

1.396
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.396

1.541
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.541

2.660
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.660

644
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
644

1.360
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.360

1.454
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.454

1.566
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.566
















Comentează