Hub-ul umanitar de la Suceava destinat sprijinirii cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional începând de miercuri, potrivit Agerpres.
Cu această ocazie, au fost prezenţi la Suceava, miercuri seara, Janez Lenarcic - comisarul european pentru gestionarea crizelor, Fabrizio Curcio - şeful Departamentului de Protecţie Civilă, structură din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia şi secretarul de stat Raed Arafat - şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
"Aici noi avem împrejmuire 13 hectare, avem toate utilităţile, apă, canal, gaz, curent, sistem de supraveghere video, e foarte aproape de aeroport. Ne-am gândit să punem la dispoziţie acest spaţiu pentru că e o zonă mai liberă şi putem să ne organizăm mai bine. (...) Dinamica cred că ne va face să mai construim nişte hale în perioada următoare", le-a explicat celor trei oficiali preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.
La sfârşitul săptămânii trecute, premierul Nicolae Ciucă a anunţat că printr-o hotărâre a CNSU a fost abilitat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România.
"Am abilitat, prin hotărârea CNSU, ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă să înceapă de îndată pregătirile pentru organizarea unui hub umanitar în România; el va fi organizat la Suceava. Avem convingerea că acest hub, sub coordonarea autorităţilor de la Bruxelles, va putea să faciliteze şi să asigure coerenţă întregului efort care se face pentru a ajuta cetăţenii ucraineni şi în felul acesta vreau să subliniez - contribuţia autorităţilor române este semnificativă", a afirmat premierul.
Suceava: Hub-ul umanitar pentru sprijinirea cetăţenilor ucraineni a devenit funcţional
Articole Similare

7
Alertă în Timiș: bărbat dat dispărut de familie, căutat cu scafandri şi sonar în Lacul Surduc
7

159
Jaf la o sală de jocuri din Câmpulung: angajată amenințată cu o armă de un bărbat mascat. A fost deschisă o anchetă
159

950
Ce s-a întâmplat după descinderile DNA la rețeaua de transport Uber și Bolt: Evaziune fiscală de circa 28 de milioane de lei și sute de șoferi plătiți pe "sub mână"
950

40
FOTO PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, l-a primit în vizită pe ambasadorul Irlandei în România
40

604
Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la Evaluarea Națională și BAC. Sindicatele au declanșat referendum pentru grevă
604

43
Accident de muncă în Suceava: muncitor grav rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
43

1.303
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.303

1.832
VIDEO Liana Arsenie, șefa CAB, atac direct la actualul procuror Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder: "Nu a internalizat valorile niciuneia dintre profesii"
1.832

30
Trafic aglomerat pe Valea Prahovei la început de vacanță – coloane de până la 5 km pe DN1
30

1.704
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.704

3.636
Ancheta ANI lovește în Sănătate. Reputat medic, în vizor: Nu-și poate justifica peste 2,5 milioane de lei din avere
3.636

1.139
ANPC a luat cu asalt saloanele de înfrumusețare - Amenzi de peste un milion de lei
1.139

27
Incident feroviar pe ruta Rupea - Cața: circulatie afectată după ce un tren de marfă a produs avarii la linia de contact
27

















Comentează