Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 9,894 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 7,54%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 98,76%.
Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 141,037 miliarde de lei, în perioada 9 - 13 noiembrie, de la 131,143 miliarde de lei în săptămâna anterioară.
În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 299,749 milioane de lei, faţă de 150,803 milioane de lei, în perioada 2 - 6 noiembrie. Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 12 noiembrie, când s-au consemnat 105,996 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 13 noiembrie, cu o valoare a tranzacţiilor de 32,055 milioane de lei.
Acţiunile Erste Group Bank AG au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 45,671 milioane de lei, dar şi o creştere de preţ cu 22,38%.
În top 3 se mai află Banca Transilvania, cu schimburi de 42,928 milioane lei şi o stagnare în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmată de titlurile SIF Banat Crişana, cu tranzacţii de 30,748 milioane de lei (0,81%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+55%), Carbochim (+29,31%) şi Erste Group Bank AG (+22,38%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Promateris, care au înregistrat un declin de 10,82%, urmate de cele ale Teraplast (-10,00%) şi Condmag (-6,25%).
Succes pentru BVB - A câștigat aproape 10 miliarde de lei din capitalizare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

8
Sebastian Burduja: "Nu ne putem permite să depindem de resurse energetice sau de coridoare energetice care nu sunt sub controlul nostru"
8

21
ANSVSA, discuţii cu Ambasada SUA pentru deschiderea pieţei americane către carnea procesată de ovine din România
21

35
Directorul general al Hidroelectrica: Centralele hidroelectrice nu sunt suficient susţinute în Europa; Procedurile devin din ce în ce mai birocratice
35

18
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis şedinţa de marţi în creştere
18

32
Şeful Airbus Helicopters cere Europei să rămână unită în domeniul apărării: "Cooperarea europeană este răspunsul, dar există condiţii care trebuie îndeplinite"
32

2.836
DOCUMENT | România pompează puternic bani în două proiecte strategice diferite care schimbă conexiunea cu UE și frontiera estică
2.836

35
ANRE, sub presiune din cauza crizei energetică: miliarde de lei încă de decontat
35

26
Consiliul Judeţean Prahova cere 32 de milioane de lei din Fondul de rezervă pentru securizarea surselor de apă şi modernizarea sistemului de alimentare
26

64
FOTO Între randament pe hârtie și realitate: AXXIS Nova Resort & SPA - cum arată un proiect imobiliar, în prima linie la mare, care livrează
64

20
Aproximativ 400 de mineri vor fi disponibilizați odată cu închiderea CET Govora
20

38
CFR semnează un contract de peste 2 miliarde lei pentru reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş
38

11.144
BREAKING FOTO Cutii întregi cu sute de mii de euro găsiți de DNA în casa șefului ARR - Perchezițiile continuă
11.144

2.721
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
2.721
















Comentează