Comisia Europeană a anunţat vineri că, la cererea statelor membre UE, a propus o derogare temporară pe termen scurt de la regulile din Politica Agricolă Comună (PAC) referitoare la rotaţia culturilor şi menţinerea unor elemente neproductive pe terenurile arabile, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Impactul acestei măsuri va depinde de alegerile făcute de statele membre şi de fermieri, dar va majora capacitatea UE de producţie a cerealelor destinate produselor alimentare. Potrivit estimărilor Comisiei Europene, o suprafaţă de 1,5 milioane de hectare va putea fi reintrodusă în producţia de cereale comparativ cu situaţia actuală, informează Agerpres.
"Fiecare tonă de cereale produsă în UE va contribui la creşterea securităţii alimentare la nivel mondial", subliniază executivul comunitar.
Propunerea Comisiei va fi trimisă statelor membre UE înainte de a fi adoptată în mod oficial.
Sub amenințarea foametei, Comisia Europeană face marele compromis
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

196
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
196

489
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
489

1.071
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.071

409
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
409

2.033
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
2.033

345
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
345

910
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
910

934
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
934

1.043
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.043

2.529
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.529

2.820
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
2.820

1.429
DOCUMENT Victor Ponta nu o uită și nu o iartă pe Oana Țoiu: Am curaj să mă lupt cu niște neoameni și cu haitele lor de hiene!
1.429

2.836
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
2.836
















Comentează