Statele Unite sunt pe cale să aprobe vânzarea, îndelung amânată, a unor avioane de vânătoare Boeing către Qatar şi Kuweit, afirmă agenţia de presă Reuters într-o ştire în exclusivitate difuzată vineri.
Patru surse - a căror identitate nu a fost dezvăluită, dar despre care se precizează că sunt atât din SUA, cât şi din zona Golfului Persic şi sunt familiarizate cu subiectul - au declarat pentru Reuters că notificarea Congresului ar putea începe săptămâna viitoare. Un oficial din Ministerul Apărării de la Doha a declarat că o decizie este iminentă.
Compania Boeing şi-a exprimat speranţa că se vor produce în curând evoluţii privind cele două tranzacţii de valori ridicate. Oficialităţi din domeniul apărării şi din industrie avertizaseră că amânările pot costa miliarde de dolari, deoarece cumpărătorii se pot adresa la un moment dat altor furnizori. Sursele din Qatar nu au comentat valoarea achiziţiei, dar Reuters afirmă că Pentagonul şi Departamentul de Stat au în vedere vânzarea a 36 de avioane de vânătoare F-15, produse de Boeing, în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari, către Qatar, şi a 28 de avioane 28 F/A-18E/F Super Hornet, plus opţiuni pentru alte 12, către Kuweit, o tranzacţie estimată la 3 miliarde de dolari. Ar putea urma în curând şi vânzarea către Bahrain a unor avioane de vânătoare F-16 produse de Lockheed Martin, mai spune una din sursele Reuters.
Vânzarea aeronavelor respective a fost blocată timp de câţiva ani, iar Israelul şi-a exprimat îngrijorarea că echipamentele militare ajunse în posesia unor state arabe din zona Golfului ar putea fi utilizate împotriva sa. Oficialităţi americane au criticat în trecut Qatarul pentru presupuse legături cu grupuri armate islamiste.
Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze orice solicitări interguvernamentale de vânzări de armament. Un oficial american de rang înalt a explicat că absenţa unor astfel de comentarii înainte de notificarea oficială a Congresului este o politică a SUA în materie, dar a insistat că Washingtonul îşi menţine angajamentul faţă de securitatea şi stabilitatea regiunii Golfului. AGERPRES
SUA vor vinde avioane de vânătoare Boeing în Qatar şi Kuweit (surse Reuters)
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

165
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
165

236
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
236

240
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
240

69
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
69

469
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
469

41
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
41

916
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
916

442
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
442

753
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
753

1.504
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.504

1.445
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.445

754
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
754

2.171
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
2.171
















Comentează