Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă începând de săptămâna viitoare, au relatat luni media americane, citate de AFP.
Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, potrivit CNN care citează un oficial guvernamental.
''Administraţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) va trebui să îşi modifice reglementarea privind autorizarea de utilizare de urgenţă a vaccinului, însă procesul ar trebui să fie simplu'', a relatat CNN.
Vaccinul Pfizer este în prezent autorizat în Statele Unite pentru persoanele de 16 ani şi peste această vârstă.
Extinderea vaccinării la adolescenţi ar putea deschide campania americană de vaccinare către alte câteva milioane de persoane.
Potrivit informaţiilor oficiale, rata de vaccinare a atins un nivel maxim în jurul datei de 11 aprilie peste Atlantic şi, deşi 55% dintre adulţi au primit până în prezent una sau două doze, mai este încă drum lung de parcurs până la atingerea imunităţii colective.
Însă, o nouă provocare a apărut între timp: vaccinarea celeilalte jumătăţi de populaţie, care încă ezită.
Dintre alegătorii republicani, 29% afirmă că nu se vor vaccina niciodată, comparativ cu 5% dintre democraţi şi 9% dintre independenţi, potrivit unui sondaj recent al Kaiser Family Foundation.
SUA vor autoriza vaccinul Pfizer pentru copii de 12 ani şi peste această vârstă
București
13°C
Articole Similare

16
Două prelevări de organe realizate la Iași și Satu Mare
16

44
Ministrul Sănătăţii: În momentul de faţă, nu suntem într-o criză de medicamente
44

16
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
16

105
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
105

118
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
118

2.396
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
2.396

48
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
48

44
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
44

48
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
48

42
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
42

70
Aprobare europeană pentru un nou tratament împotriva bolii grefă-contra-gazdă
70

2.247
O pacientă se declară uimită de calitatea serviciilor de recuperare medicală dintr-un spital din România
2.247

393
Şeful CNAS: Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil pentru fiecare pacient, începând cu vara acestui an
393
















Comentează