Fostul guvernator al statului american Massachusetts, Deval Patrick, a anunţat joi că se înscrie în cursa prezidenţială din 2020, ridicând la 18 numărul de candidaţi democraţi care vor să obţină nominalizarea pentru a concura împotriva preşedintelui republican Donald Trump, relatează AFP preluat de agerpres.
"Hotărât să construiesc un vis american mai bun, mai durabil, mai incluziv pentru toţi, îmi anunţ astăzi candidatura la postul de preşedinte al SUA", a scris Patrick, unul din primii guvernatori de culoare din ţară, într-o postare pe Twitter însoţită de un scurt video.
Fostul oficial în vârstă de 63 de ani, născut într-o familie săracă din Chicago şi cunoscut apropiat al fostului preşedinte Barack Obama, a spus că îi "admiră şi respectă" pe ceilalţi candidaţi democraţi. Însă a mai afirmat că, pentru alegerile din 2020, mai important decât a învinge "un preşedinte nepopular şi dezbinator" este "de a-ţi ţine cuvântul" în privinţa promisiunilor făcute poporului american.
Cu mai puţin de trei luni până la primele alegeri primare, el consideră, potrivit unor apropiaţi, că există în continuare loc pentru un candidat capabil să îi adune pe democraţii moderaţi şi aripa stângă a partidului.
Conform sondajelor, fostul vicepreşedinte Joe Biden, aflat pe poziţii centriste, rămâne favorit la nivel naţional, dar este în pierdere de viteză, urmat de senatorii Elizabeth Warren şi Bernie Sanders, mult mai la stânga.
Căsătorit cu o avocată şi tată a doi copii, Deval Patrick a exclus în decembrie 2018 ideea de a se prezenta la alegerile prezidenţiale, invocând "cruzimea procesului electoral care ar ajunge să afecteze oameni la care Diane (soţia sa - n.r.) şi cu mine ţinem".
Deşi se adaugă unei liste deja lungi de candidaţi democraţi, Patrick ar putea să nu fie ultimul: miliardarul şi fostul primar al New York-ului Michael Bloomberg ia în considerare de asemenea înscrierea în cursă.
SUA: Un fost guvernator de culoare se lansează în cursa pentru alegerile primare democrate
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

185
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
185

344
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
344

48
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
48

611
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
611

1.356
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.356

1.291
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.291

99
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
99

2.773
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.773

1.845
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.845

2.233
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.233

5.410
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.410

1.223
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.223

1.079
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.079
















Comentează