Statele Unite vor trimite o navă de luptă şi avioane de vânătoare pentru a ajuta Emiratele Arabe Unite să-i combată pe rebelii houthi, care au lansat în ultima vreme mai multe atacuri asupra acestei ţări, informează miercuri un comunicat al Washingtonului, citat de AFP.
Această desfăşurare, menită să "ajute Emiratele să facă faţă ameninţării actuale", are loc ca urmare a unei discuţii telefonice între secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi prinţul moştenitor de la Abu Dhabi, liderul de facto al EAU Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, a menţionat ambasada americană în Emirate, potrivit Agerpres.
EAU, fac parte dintr-o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită care intervine în Yemen din 2015, au fost ţinta a trei atacuri cu rachete şi drone în luna ianuarie, atacuri soldate cu moartea a trei lucrători imigranţi.
Unul dintre atacuri, din 24 ianuarie, a vizat baza aeriană Al Dhafra, unde sunt staţionate forţe americane, care au interceptat rachetele lansate rebelii houthi.
Potrivit comunicatului de miercuri, distrugătorul lansator de rachete USS Cole se va alătura marinei Emiratelor şi va face escală la Abu Dhabi. Washingtonul va desfăşura de asemenea în Emirate avioane de luptă de generaţia a cincea.
SUA vor continua să furnizeze Emiratelor Arabe Unite informaţii pentru prevenirea atacurilor, se adaugă în comunicat.
Înmulţirea atacurilor rebelilor houthi împotriva Emiratelor - stat bogat din Golf, care ţine la reputaţia sa de "oază de pace" în Orientul Mijlociu - deschide o nouă pagină în războiul din Yemen, declanşat în 2014. În cei peste şapte ani de război, toţi actorii din conflict au fost acuzaţi de "crime de război" de experţii ONU. Coaliţia condusă de Arabia Saudită a recunoscut "erori", dar îi acuză la rândul ei pe rebeli că îi foloseşte pe civilii yemeniţi ca scuturi umane.
Conflictul din Yemen s-a soldat până acum cu 377.000 de morţi şi i-a împins pe cei 30 de milioane de locuitori ai ţării în pragul foametei, a atenţionat ONU.
SUA trimit o navă de luptă şi avioane de vânătoare pentru a ajuta EAU să-i combată pe rebelii houthi
Articole Similare

5
SUA sancţionează grupuri iraniene şi venezuelene implicate în comerţul cu armament
5

197
Atacurile rusești paralizează rețeaua energetică: pene de curent în Kiev și Odesa
197

14
Parlamentul Italie a aprobat bugetul pe anul 2026
14

1.886
VIDEO Ministrul Oana Țoiu, anunț despre românii afectați de accidentul de telecabină din Italia
1.886

49
Pakistanul 'condamnă' presupusul atac de la reşedinţa lui Putin şi-şi exprimă 'solidaritatea' cu Rusia, Guvernul şi poporul rus. Modi se declară 'profund îngrjorat'
49

2.479
VIDEO Rusia atacă dezlănțuit la Odesa: loviturile, corelate cu decizia NATO de a forma un centru logistic în România
2.479

47
Erdogan critică recunoaşterea Somalilandului de către Israel: Posibilele motive strategice ale deciziei Israelului
47

355
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
355

53
Von der Leyen: Aderarea la UE va fi pentru Ucraina o garanţie de securitate cheie
53

26
Situaţia umanitară din Gaza rămâne catastrofală, avertizează la unison miniştrii de Externe din zece țări
26

3.354
'Doamna cu coasa îi suflă în ceafă' - Mesaj extrem de la Kremlin: Medvedev sugerează moartea lui Zelenski în noi declarații
3.354

68
Zekenski anunţă o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului în Franţa
68

4.115
Kremlinul reacționează după declarațiile controversate ale lui Donald Trump: Apel la calm în conflictul cu Iranul
4.115
















Comentează