Statele Unite au anunţat miercuri că au transferat un deţinut de la Guantanamo în ţara sa natală, Arabia Saudită, unde va executa restul unei pedepse de 13 ani închisoare, informează DPA şi AFP, relateaza agerpres.
Ahmed Mohammed Ahmed Haza al Darbi este primul deţinut care părăseşte închisoarea militară americană din Cuba în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, menţionează agenţia citată. Sauditul era închis din 2002 pentru participarea la un atentat cu bombă împotriva petrolierului francez Limburg. Departamentul Apărării Statelor Unite precizează că al Darbi şi-a recunoscut vinovăţia în faţa unei comisii militare, în 2014, şi a renunţat să îşi exercite dreptul la recurs. Secretarul apărării, James Mattis, a informat Congresul SUA despre intenţia de a efectua transferul.
Pentagonul a făcut cunoscut că la Guantanamo se mai află în prezent 40 de deţinuţi. Preşedintele Donald Trump a decis în ianuarie folosirea în continuare a închisorii din baza Guantanamo a marinei militare a SUA, unde deţinuţii nu beneficiază de aceleaşi drepturi ca în închisorile de pe teritoriul american. Peste 800 de suspecţi de terorism au fost încarceraţi la "Gitmo" după atentatele de la World Trade Center din New York, din 11 septembrie 2001, în timpul mandatului preşedintelui american George W. Bush. Predecesorul lui Trump, Barack Obama, nu a reuşit să îşi onoreze promisiunea de a închide acest centru de detenţie.
SUA transferă primul deţinut de la Guantanamo în mandatul preşedintelui Trump
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

477
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
477

262
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
262

20
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
20

881
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
881

1.466
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
1.466

1.009
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.009

277
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
277

488
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
488

413
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
413

3.886
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
3.886

1.558
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.558

1.651
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.651

2.994
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.994
















Comentează