Merkel şi Obama 'au subliniat importanţa unui acord de încetare a focului respectat rapid de cele două părţi' şi, 'în acest cadru, Rusia trebuie să-şi ofere contribuţia şi să acţioneze asupra separatiştilor din estul Ucrainei pentru ca acordul de încetare a focului să fie respectat', se precizează în comunicat.
Cancelarul german şi preşedintele american au cerut de asemenea ca 'niciun luptător' şi 'nicio armă' din Rusia să nu ajungă în Ucraina.
'Oportunitatea unui acord bilateral de încetare a focului nu trebuie să rămână din nou nefolosită', se mai menţionează în comunicat.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a continuat joi 'operaţiunea antiteroristă' din estul ţării şi a amânat de facto perspectiva unei eventuale reveni la armistiţiu, cerută miercuri de europeni la Berlin, până când condiţiile sale, în special cea privind preluarea controlului asupra frontierei, nu vor fi îndeplinite.
Ucraina a pus două condiţii principale pentru încetarea focului: controlul asupra frontierei, sub supravegherea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), şi eliberarea 'tuturor ostaticilor' de către separatişti.
La rândul lor, insurgenţii se declară dispuşi la negocieri indirecte, numai cu participarea Rusiei.
Tot joi, Angela Merkel i-a telefonat de asemenea şi preşedintelui francez Francois Hollande, cei doi cerându-i preşedintelui rus Vladimir Putin 'să intervină pe lângă separatişti', potrivit preşedinţiei franceze.
Convorbirea a avut loc după ce miercuri, la Berlin, miniştrii de externe ucrainean, rus, german şi francez au făcut apel la o reuniune, cel mai târziu sâmbătă, a grupului de contact din care face parte Rusia, Ucraina şi OSCE, cu participarea rebelilor.
SUA și Germania se roagă de Rusia să intervină în Ucraina
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

375
România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
375

1.125
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
1.125

1.302
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
1.302

2.773
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
2.773

92
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
92

2.123
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.123

7.690
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
7.690

154
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
154

142
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
142

1.915
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.915

2.519
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.519

162
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
162

64
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
64
















Comentează