SUA au avertizat joi seara că sunt "pregătite de orice scenariu" în privinţa Rusiei, de la continuarea dialogului la represalii "severe", la finalul a trei runde de discuţii diplomatice care nu au permis dezamorsarea unui nou posibil conflict în Ucraina, comentează vineri France Presse.
După o întâlnire americano-rusă, luni, la Geneva, apoi o alta în cadrul Consiliului NATO-Rusia, miercuri, la Bruxelles, unde cele două tabere rivale au trecut în revistă "divergenţele" profunde cu privire la securitatea în Europa, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a încheiat joi, la Viena, săptămâna de negocieri Est-Vest, insistând asupra "urgenţei" dialogului, informează Agerpres.
Dar Moscova pare să fi risipit aceste speranţe, afirmând că nu vede utilitatea unor discuţii cu Occidentul "în zilele următoare", într-atât de mari sunt dezacordurile.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat că Moscova aşteaptă răspunsuri în scris săptămâna viitoare de la Occident la cererile ţării sale cu privire la acordarea de garanţii de securitate.
"Vom reflecta şi ne vom consulta cu aliaţii şi partenerii noştri despre ceea ce vom face", a spus Jake Sullivan, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională.
În timp ce serviciile de informaţii americane apreciază, potrivit lui, că Rusia "nu a luat încă o decizie definitivă cu privire la o posibilă invazie" în ţara vecină, consilierul preşedintelui Biden a dat asigurări că SUA sunt "pregătite pentru orice fel de scenariu".
"Suntem pregătiţi să facem progrese la masa negocierilor", dar şi "să luăm măsuri necesare şi adecvate pentru a ne apăra aliaţii, a ne susţine partenerii şi a da un răspuns ferm la orice fel de agresiune", "la unison" cu aliaţii europeni, a declarat a declarat Sullivan.
Occidentul acuză Rusia că a desfăşurat cel puţin 100.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina în vederea unei potenţiale invazii, însă Kremlinul dezminte această intenţie şi cere la rândul său ca NATO să-şi modifice postura pe care o consideră "ameninţătoare" la porţile sale.
"Situaţia în regiune este periculoasă", a avertizat joi secretarul general al OSCE, Helga Schmid, în deschiderea Consiliului permanent al Organizaţiei în capitala austriacă. "Este imperativ să găsim, pe cale diplomatică, o modalitatea de a opri escaladarea şi de a începe restabilirea încrederii, transparenţei şi cooperării", a pledat ea.
OSCE este "un loc unic pentru aceasta", a insistat Helga Schmid, în timp ce Moscova privilegiază dialogul bilateral cu Washingtonul, întrucât consideră că ţările europene s-ar afla într-o poziţie de "subordonare" faţă de SUA, după cum scrie presa rusă.
Polonia, care a preluat la începutul acestui an preşedinţia anuală, prin rotaţie, a OSCE de la Suedia, şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea, la fel ca alte ţări din Europa de Est, aflate odinioară sub autoritatea Moscovei, notează AFP.
"Se pare că riscul unui război în zona OSCE nu a fost niciodată într-atât de ridicat în cursul ultimilor 30 de ani", a avertizat ministrul de externe polonez Zbigniew Rau. Este "o provocare majoră pentru această organizaţie, al cărei scop este tocmai acela de a ţine războiul departe de Europa", a adăugat el.
În aceeaşi ordine de idei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a subliniat că dialogul este "absolut esenţial" pentru a "evita orice formă de confruntare care ar fi un dezastru pentru Europa şi lumea" întreagă.
"Nu poate fi nici vorba de a negocia sub presiune", a avertizat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, în timp ce ambasadorul SUA la OSCE, Michael Carpenter, a spus că "respinge cu fermitate şantajul", adăugând că "atacurile şi ameninţările nu dau niciodată roade".
Confruntat cu atitudinea glacială a Occidentului faţă de cererile Kremlinului, care vrea în special garanţii că Alianţa Nord-Atlantică îşi va închide porţile în faţa noilor candidaţi la aderare din Europa de Est, cum ar fi Ucraina, reprezentantul Rusiei la OSCE, Aleksandr Lukaşevici, a denunţat "absenţa unui răspuns adecvat".
"Totul s-a concentrat pe îngrijorările lor faţă de aşa-zisul comportament agresiv al Rusiei", a spus oficialul rus în finalul reuniunii de la Viena."Este clar o dezamăgire", a adăugat el.
Pe teren, condiţiile s-au deteriorat pentru observatorii OSCE în zonele controlate de către separatiştii proruşi în estul Ucrainei, a deplâns situaţia Michael Carpenter, declarându-se "extrem de îngrijorat" de ceea ce se petrece.
Din 2014, OSCE este mandatată să verifice respectarea acordurilor de pace de la Minsk în regiunile Lugansk şi Doneţk, unde o bună parte din teritoriu se află sub controlul miliţiilor separatiste susţinute de Moscova.
Agenţiile de informaţii americane nu exclud că Rusia ar putea opta "pentru fabricarea unui pretext pentru o invazie, inclusiv prin activităţi de sabotaj şi operaţiuni informaţionale, acuzând Ucraina că pregăteşte un atac iminent împotriva forţelor ruse din estul Ucrainei", a avertizat joi seara Jake Sullivan, citat de Reuters.
SUA se pregătesc de război cu Rusia, după ce negocierile au eșuat: luăm în calcul orice scenariu
Articole Similare

1
Cum alungă lumea ghinionul de Anul Nou: obiceiuri bizare și surprinzătoare din toate colțurile globului
1

19
Von der Leyen: Aderarea la UE va fi pentru Ucraina o garanţie de securitate cheie
19

13
Situaţia umanitară din Gaza rămâne catastrofală, avertizează la unison miniştrii de Externe din zece țări
13

1.040
'Doamna cu coasa îi suflă în ceafă' - Mesaj extrem de la Kremlin: Medvedev sugerează moartea lui Zelenski în noi declarații
1.040

37
Zekenski anunţă o reuniune cu lideri din ţări aliate Kievului în Franţa
37

2.321
Kremlinul reacționează după declarațiile controversate ale lui Donald Trump: Apel la calm în conflictul cu Iranul
2.321

48
Un autobuz a intrat într-o clădire din Stockholm: Zece răniţi, dintre care unul grav
48

16
Autorii atacului de pe plaja Bondi 'aparent au acţionat singuri', anunţă poliţia australiană
16

2.052
FOTO Ucraina îi răspunde lui Lavrov cu o caricatură: „Mincinosul mincinoşilor”
2.052

1.213
VIDEO Trump primește în cele din urmă un premiu pentru pace: țara care îl susține pe președintele SUA
1.213

17
SUA: Exporturile de soia rămân sub nivelurile prognozate
17

41
Poliţistul responsabil cu securitatea echipei Franţei, sancţionat după o donaţie făcută de Kylian Mbappe
41

91
Jaf de 30 mil. € în vestul Germaniei, la o sucursală a unei case de economii
91

















Comentează