Statele Unite au plasat joi pe lista lor neagră financiară opt membri ai Curţii Supreme din Venezuela, printre care şi preşedintele acesteia, acuzaţi de a fi agravat criza politică din ţară slăbind autoritatea Parlamentului, transmite AFP preluat de agerpres.
Aceşti judecători au "exacerbat situaţia interferând constant cu ramura puterii legislative", a declarat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, într-un comunicat.
Venezuela este zguduită de la 1 aprilie de un val de violenţe care a provocat moartea a 43 de oameni.
Conform Trezoreriei americane, preşedintele Curţii Supreme, Maikel José Moreno Pérez, şi cei şapte membri ai acestei instanţe sunt responsabili de mai multe decizii care au uzurpat puterile Parlamentului, controlat de opoziţie, şi au permis executivului să guverneze prin decrete de urgenţă.
Potrivit sancţiunilor, eventualele active în Statele Unite ale celor opt judecători vor fi îngheţate iar aceştia nu pot intra în legături de afaceri cu cetăţeni americani.
Preşedintele Donald Trump a calificat joi criza politică din Venezuela ca fiind o "ruşine pentru umanitate", afirmând că ţara nu a cunoscut o asemenea situaţie de mai multe decenii.
Şeful opoziţiei venezuelene, Henrique Capriles, a acuzat joi autorităţile că l-au împiedicat să plece din ţară spre New York, unde urma să se întâlnească vineri cu Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, relatează AFP.
"M-au informat că paşaportul meu a fost anulat", a spus acesta, într-o filmare în direct pe internet de la aeroportul internaţional din Caracas. "Paşaportul meu este valabil până în 2020. Ce doresc ei este ca eu să nu merg la Naţiunile Unite", a precizat Capriles.
"Sper să nu fie o măsură de represalii confiscarea paşaportului lui Henrique Capriles pentru că urma să ne întâlnim mâine la ONU", a reacţionat pe Twitter Înaltul Comisar.
SUA sancţionează opt membri ai Curţii Supreme din Venezuela, printre care şi preşedintele acesteia
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

212
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
212

35
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
35

954
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
954

30
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
30

60
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
60

52
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
52

42
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
42

32
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
32

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

27
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
27

26
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
26

3.070
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
3.070

4.189
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.189
















Comentează