Statele Unite au impus joi sancţiuni împotriva Departamentului de Dezvoltare a Echipamentelor (EDD), agenţia militară chineză care supervizează tehnologia de apărare, transmite Reuters. Motivul este achiziţionarea unor avioane de luptă şi sisteme de rachete din Rusia, cu încălcarea sancţiunilor americane împotriva Moscovei după amestecul în alegerile din SUA, din 2016.
Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că sancţiunile împotriva EDD intră în vigoare imediat şi îl vizează şi pe directorul agenţiei, Li Shangfu. Acestora li se interzice solicitarea de licenţe de export americane şi participarea la sistemul financiar al SUA, iar cetăţenilor americani li se interzic orice afaceri cu firma şi şeful acesteia, care figurează şi pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei.
Tranzacţiile incriminate au avut loc în 2018, prin Rosoboronexport, principala companie rusească de export al armamentului. Concret, China a achiziţionat 10 avioane SU-35 şi echipamente legate de sistemele de rachete aer-sol S-400.
Administraţia americană a adăugat pe lista neagră şi 33 de persoane şi entităţi asociate cu forţele armate şi serviciile de informaţii din Rusia, conform legii din 2017 cunoscute sub acronimul CAATSA (Countering America's Adversaries Through Sanctions Act - legea contracarării prin sancţiuni a adversarilor SUA). Relaţiile comerciale cu cei care figurează pe listă atrag sancţiuni de tipul celor aplicate Chinei.
Joi, preşedintele american Donald Trump a emis şi un ordin prezidenţial care facilitează implementarea sancţiunilor.
Sub rezerva anonimatului, un oficial din administraţia SUA a declarat presei că sancţiunile anunţate joi vizează Rusia, nu China, deşi între Washington şi Beijing are loc un conflict comercial tot mai intens.
SUA sancţionează China pentru achiziţionarea de armament rusesc; ţinta este de fapt Moscova (sursă Reuters)
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
0

13
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
13

446
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
446

2.297
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
2.297

4.846
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
4.846

3.508
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.508

5.028
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.028

2.332
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.332

3.741
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.741

181
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
181

2.582
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.582

9.362
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.362

235
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
235
















Comentează