Statele Unite au ordonat retragerea a 160 de soldaţi americani care antrenau forţele ucrainene pentru a le ''repoziţiona în altă parte în Europa'', a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
Decizia, care priveşte soldaţi din Garda Naţională din Florida (unul dintre corpurile sale militare de rezervă) aflaţi în Ucraina din noiembrie anul trecut, a fost luată de secretarul american al apărării, Lloyd Austin, ca măsură de precauţie extremă în faţa posibilităţii iminente a unei invazii ruseşti, pentru a asigura siguranţa şi securitatea personalului american din Ucraina, a precizat Departamentul Apărării într-un comunicat, relatează AFP şi EFE, informează Agerpres. .
Washingtonul a declarat vineri că o invazie rusă în Ucraina ar putea avea loc ''în orice moment''.
''Această repoziţionare nu schimbă hotărârea noastră de a sprijini forţele armate ucrainene, dar ne va oferi mai multă flexibilitate pentru a lucra cu aliaţii noştri pentru a descuraja agresiunea'', a precizat Pentagonul.
Din 2015, rezervişti din Garda Naţională americană efectuează rotaţii pentru a instrui şi consilia armata ucraineană, împreună cu soldaţi din alte ţări NATO, între care Canada şi Germania.
Anterior, sâmbătă, ambasada SUA la Kiev a ordonat retragerea personalului său neesenţial. De asemenea, mai multe ţări europene au recomandat cetăţenilor lor să părăsească Ucraina.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat sâmbătă, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus, Serghei Lavrov, că pentru evitarea unui conflict în Ucraina rămâne ''deschisă'' calea diplomatică, dar că va fi nevoie de o ''dezescaladare'' din partea Moscovei.
La rândul său, Lavrov a acuzat SUA că doresc să provoace un conflict în Ucraina prin acuzaţiile privind o posibilă invazie iminentă a Rusiei.
Între timp, preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin vor discuta sâmbătă despre Ucraina, a confirmat vineri pentru EFE un oficial de rang înalt al administraţiei americane. Sursa a explicat că Moscova a propus o conversaţie telefonică pentru luni, 14 februarie, dar Washingtonul a preferat să o devanseze pentru sâmbătă, ceea ce Kremlinul a acceptat.
SUA retrag Garda Națională din Ucraina: aceștia antrenau soldații ucrainieni
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

115
Avertisment de la BCE: Dobânzile ar putea crește chiar de luna viitoare
115

296
Sfârșitul metaversului? Meta vrea să schimbe strategia după investiții de zeci de miliarde
296

1.356
Iranul amenință direct populația din Marea Britanie, țară în care trăiesc mulți români: Decizia lui Starmer pune în pericol cetățenii
1.356

1.872
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
1.872

1.124
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
1.124

1.676
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
1.676

15
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
15

1.651
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.651

4.997
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
4.997

1.381
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.381

1.363
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.363

1.418
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.418

1.687
Trump estimează că Iranului i-ar trebui "zece ani" pentru a se reconstrui după război: "Dacă rămânem mai mult timp, nu îşi vor mai reveni niciodată"
1.687
















Comentează