SUA au transmis luni că dispun de "rute multiple" pentru a face ca asistenţa militară americană să ajungă în Ucraina, după un bombardament rusesc la sfârşitul săptămânii trecute împotriva bazei militare din Iavoriv, din vestul Ucrainei, situată la numai 20 de kilometri de graniţa cu Polonia, transmite EFE, potrivit Agerpres.
De altfel, Pentagonul nu consideră acest atac - care s-a soldat cu 35 de morţi şi 134 de răniţi - drept "un punct de inflexiune" în conflictul din Ucraina, declanşat la 24 februarie de Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, John Kirby, într-o conferinţă de presă în care a dat asigurări că acest bombardament rus şi altele similare împotriva unor puncte din vestul Ucrainei nu schimbă în niciun fel situaţia.
"Evident că ruşii îşi extind o parte dintre ţinte, aceasta este evident", a remarcat Kirby, care a insistat că ruşii sunt frustraţi de puternica rezistenţă ucraineană şi de lipsa progreselor pe teren.
SUA au confirmat că la Centrul Internaţional de Menţinere a Păcii şi Securităţii din Iavoriv nu se afla niciun militar, civil sau contractor american. La această bază, în urmă cu circa două săptămâni, Garda Naţională din Florida a antrenat militari ucraineni, aminteşte EFE.
Kirby a explicat că, din datele pe care le are la dispoziţie, bombardamentul a fost executat cu rachete de croazieră lansate de la mare distanţă de aviaţia rusă.
Duminică, ambasada americană din Kiev, care în prezent operează din Leopolis, din vestul Ucrainei, a anunţat că la această bază instructori internaţionali din "SUA, Polonia, Lituania, Regatul Unit, Canada şi alte ţări antrenau forţele ucrainene".
Fără să dorească să ofere detalii, Kirby a insistat că niciuna dintre rutele folosite pentru introducerea de asistenţă militară în Ucraina nu a fost afectată. "Vreau doar să remarc că avem rute multiple pentru a face să ajungă asistenţa de securitate în posesia ucrainenilor", a spus el.
În fapt, Pentagonul nu crede că bombardamentul rusesc împotriva acestei baze a avut drept obiectiv transferul de asistenţă internaţională de securitate către Ucraina.
"Nu vedem acest bombardament ca un efort împotriva distribuirii de ajutor de securitate Ucrainei", a apreciat Kirby, care nu a oferit informaţii cu privire la modalităţile în care ţara sa face ca această asistenţă să ajungă la ucraineni. În acest sens, Kirby s-a limitat să clarifice că SUA vor continua să livreze ucrainenilor ajutor pe cât de repede este posibil şi "în maniera cea mai eficientă şi eficace". "Sunt mai multe modalităţi prin care facem acest lucru", a spus el.
Pe de altă parte, Kirby a apreciat că spaţiul aerian ucrainean continuă să fie "disputat". "Continuăm să apreciem că Rusia nu dispune de superioritate aeriană asupra Ucrainei şi că ucrainenii îşi apără cu abilitate spaţiul aerian", a subliniat el. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului a atribuit această situaţie faptului că ucrainenii au găsit metoda de a apăra eficient cerul ţării, reuşind în acelaşi timp să-şi păstreze mobilitatea şi capacitatea de manevră în spaţiul aerian naţional.
SUA reacționează la bombardamentul asupra bazei de la Iavoriv - Există rute multiple pentru a trimite ajutor militar în Ucraina
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

151
VIDEO Cristian Andrei a răbufnit în direct în timpul unei emisiuni: 'Este un rechizitoriu. Uită-te la mine!'
151

785
Mișcări tectonice pe plan mondial: China a făcut o ofertă de reunificare energetică Taiwanului, pe fondul crizei energetice internaționale
785

2.032
PSD-UDMR-SOS-PACE au votat miliardul pentru săraci: „Ditamai coaliția nu suntem în stare să găsim un amărât de miliard? E jenant!”
2.032

1.418
Se cere reabilitarea mareșalului Ion Antonescu: cine împinge noul demers și de ce cazul ajunge din nou în instanță
1.418

1.265
Marius Budăi cere demiterea lui Bolojan: Cea mai mare inflație și scădere a consumului din UE. E încăpățânarea unui om
1.265

2.287
Italia dă alarma - Un petrolier rus în derivă, încărcat cu gaz natural lichefiat, ”bombă ecologică” gata să explodeze în Mediterana
2.287

3.463
În linie dreaptă spre Aeroportul Otopeni: Drumul de 20 de minute se va reduce la două minute / CNIR lansează licitația
3.463

3.030
VIDEO Președintele irlandez îl înfruntă elegant pe Donald Trump la Casa Albă
3.030

4.056
Șeful AEP reacționează la acuzațiile angajatului care a demisionat după ce a fost prins că era în Dubai în timpul concediului medical
4.056

3.358
Demisia care zguduie administrația Trump: cine e Joe Kent, șeful antitero plecat cu scandal, și de ce spune că Iranul nu era o amenințare iminentă
3.358

2.524
Sindicaliștii INS joacă cu miza OCDE pe masă, contra lui Bolojan: Reducerea de personal va da peste cap toate statisticile
2.524

2.777
VIDEO Netanyahu dezminte zvonurile cu privire la moartea sa: "Da, Mike, da. Sunt în viaţă"
2.777

2.375
IPS Teodosie a dat în judecată Primăria Constanța. Primar: 'Ei nu vor să depindă de noi'
2.375
















Comentează