Republicanul Paul Ryan a fost ales, joi, preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, devenind noul om forte din Congres şi interlocutorul principal al preşedintelui democrat Barack Obama până la finalul mandatului acestuia, transmit agenţiile internaţionale de presă.
Ryan (45 de ani) a fost ales cu 236 voturi pentru, faţă de cele 184 pentru deputata Nancy Pelosi, reprezentanta Partidului Democrat, minoritar în Camera Reprezentanţilor.
Paul Ryan îi succede în această funcţie lui John Boehner, care în urmă cu câteva săptămâni a anunţat că se va pensiona la finalul lunii octombrie.
Nouă dintre cei 247 de deputaţi republicani au votat pentru reprezentantul aripii conservatoare a Partidului Republican, Daniel Webster. Candidat şi el la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor, fostul secretar de stat Colin Powell a primit un singur vot.
Ryan, care în 2012 a candidat din partea republicanilor pentru postul de vicepreşedinte al SUA şi care până acum a prezidat Comisia pentru afaceri fiscale a Camerei Reprezentanţilor, a reintrat în atenţie la începutul acestei luni după ce Kevin McCarthy a renunţat la candidatura sa, în faţa opoziţiei conservatorilor din Partidul Republican. AGERPRES
SUA: Paul Ryan a fost ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
12

12
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
12

562
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
562

30
Avertizare decălătorie emisă de MAE - Cod roşu de precipitaţii abundente şi rafale puternice de vânt în Grecia
30

1.654
VIDEO „Model Gaza” în Liban - Declarațiile care au stârnit reacții dure: Israelul mută forțat 600.000 de oameni din Liban
1.654

59
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
59

3.476
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
3.476

3.063
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
3.063

195
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
195

71
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
71

74
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
74

81
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
81

5.723
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
5.723
















Comentează