Avocatul preşedintelui american Donald Trump, Michael Cohen, a invocat miercuri dreptul de a nu se incrimina şi de a păstra tăcerea în cadrul litigiului cu starul porno Stormy Daniels, informează AFP, conform agerpres.ro.
"La sfaturile avocatului meu, mă folosesc de al Cincilea Amendament (al Constituţiei) pentru toată procedura în acest litigiu, din cauza anchetei penale în desfăşurare a FBI şi a procurorului" din Manhattan în privinţa sa, a scris Michael Cohen într-o declaraţie depusă miercuri la Tribunalul Superior din Los Angeles.
Al Cincilea Amendament al Constituţiei americane oferă dreptul de a refuza să depui mărturie, pentru a nu risca să te incriminezi.
În declaraţia sa, Cohen afirmă că la începutul lunii aprilie i-au fost percheziţionate biroul, domiciliul şi camera de hotel, iar anchetatorii au confiscat "mai multe aparate electronice şi documente".
Michael Cohen vrea astfel să pună capăt procedurii judiciare legate de plângerea depusă de Stormy Daniels. Aceasta, pe numele său real Stephanie Clifford, vrea să obţină invalidarea acordului de confidenţialitate pe care ea l-a semnat cu el pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale pe care femeia spune că a avut-o cu preşedintele republican în 2006.
Ea afirmă că acordul nu a fost semnat de preşedinte şi, prin urmare, este neconform. Femeia mai susţine că a fost supusă unor ameninţări cu violenţa fizică pentru a o determina să păstreze secretul privind presupusa sa legătură cu Trump.
Stormy Daniels a primit 130.000 de dolari în cadrul acestui acord de confidenţialitate, semnat cu câteva zile înainte de scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016, ceea ce ar fi putut însemna încălcarea legislaţiei electorale.
Michael Cohen afirmă că suma provenea din fondurile sale personale şi că Donald Trump nu ştia de nicio tranzacţie. Această versiune este sprijinită de preşedintele american, care spune că nu a avut niciodată cunoştinţă de acest lucru şi a negat că ar fi petrecut o noapte cu actriţa de filme porno în 2006.
Avocatul lui Stormy Daniels, Michael Avenatti, a reacţionat spunând că decizia lui Cohen este o "veste stupefiantă", "în special pentru că se ştie faptul că Michael Cohen a jucat rolul celui care i-a rezolvat problemele lui Trump timp de zece ani".
Viitoarea audiere este prevăzută pentru 7 mai.
Avenatti a transmis tribunalului că Michael Cohen ar trebui convocat ca martor, în special pentru că el s-a exprimat deja public asupra disputei cu Stephanie Clifford.
SUA: Michael Cohen, avocatul lui Trump, invocă dreptul de a nu se incrimina în litigiul cu Stormy Daniels
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
10

125
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
125

184
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
184

351
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
351

30
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
30

505
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
505

476
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
476

76
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
76

718
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
718

1.595
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.595

1.388
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.388

116
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
116

2.950
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.950
















Comentează