Ambasada Statelor Unite la Bagdad a decis să-şi retragă o parte din personal din motive de securitate, în contextul în care interesele americane din Irak au fost vizate de o serie de atacuri cu rachete în ultimele luni, potrivit informaţiilor furnizate AFP de oficiali irakieni relatează agerpres.
"Este o retragere minoră bazată pe temerile de securitate din partea americanilor, ar urma să revină, este doar o măsură de precauţie", a declarat o sursă irakiană sub protecţia anonimatului.
"Ne-au informat, iar principalii diplomaţi, inclusiv ambasadorul, rămân. Nu există o ruptură diplomatică", a adăugat sursa.
Potrivit unui al doilea oficial irakian, această retragere parţială îşi propune să "reducă la minimum riscurile", fără a preciza câţi diplomaţi americani, dintre cele câteva sute prezente în Irak, pleacă.
Departamentul de Stat american a refuzat să comenteze, reamintind că securitatea reprezentanţilor SUA, precum şi a cetăţenilor şi a facilităţilor sale "rămâne prioritatea principală" şi specificând totodată că ambasadorul Matthew Tueller continuă să se afle la Bagdad.
Personalul şi interesele americane au fost ţinta unor atacuri cu rachete şi cu bombe pe drumuri. Washingtonul a pus aceste atacuri pe seama grupărilor pro-iraniene din Irak şi a bombardat de două ori pe una dintre acestea, Kataeb Hezbollah, în semn de represalii.
Confruntându-se cu atacuri repetate, SUA au dat un ultimatum Bagdadului, ameninţând că îşi vor închide reprezentanţa diplomatică, ceea ce a determinat convenirea unui armistiţiu la mijlocul lunii octombrie din partea grupărilor pro-iraniene având drept consecinţă încetarea atacurilor.
În pofida unor noi tiruri de rachete în mai multe zone ale capitalei pe 17 noiembrie, în care o fetiţă şi-a pierdut viaţa, oficialii irakieni şi mai mulţi oficiali occidentali au estimat că armistiţiul ar putea dura, dar că Washingtonul pregăteşte, în pofida situaţiei, diverse opţiuni, inclusiv cea vizând o retragere parţială.
Toată lumea se aşteaptă la câteva săptămâni dificile înaintea predării puterii la Casa Albă, în contextul în care Donald Trump a urmărit o strategie de "presiune maximă" faţă de Iran, strategie care i-a vizat în egală măsură şi pe aliaţii regimului de la Teheran din Irakul învecinat.
Nu este exclusă posibilitatea unei acţiuni militare de ultimă oră a preşedintelui SUA împotriva intereselor iraniene din Irak.
Preşedintele ales Joe Biden urmează să preia oficial mandatul de preşedinte al SUA pe 20 ianuarie.
SUA îşi reduce personalul diplomatic din Irak
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Patru țări europene fac apel la Israel să renunţe la un proiect de lege privind pedeapsa cu moartea
1

1.240
VIDEO Bombardamente puternice în Iran: Trump anunță „o zi importantă. Multe ținte urmărite de mult timp au fost lovite și distruse”
1.240

28
EASA analizează riscurile după reducerea coridoarelor de zbor
28

1.289
Trump nu exclude varianta ca Mojtaba Khamenei să fie mort
1.289

77
Jurnaliști CNN, agresați în Cisiordania - Armata israeliană a suspendat un întreg batalion
77

43
Șeful juntei din Myanmar, Min Aung Hlaing, nominalizat la funcția de președinte
43

28
Alegeri în Bulgaria: cinci partide vor intra cu siguranţă în noul Parlament (sondaj)
28

59
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă ca Rusia să trimită combustibil către Cuba
59

6.114
Prezența militară americană în Bulgaria - Avioanele americane nu numai că nu au fost mutate, dar sunt peste tot pe aeroportul din Sofia
6.114

94
Noua cursă spre Lună - Diferențele dintre Apollo și Artemis
94

2.584
UE văzută ca factor de scuritate - Trump a împins mai multe state spre Bruxelles
2.584

64
China reia zborurile directe către Coreea de Nord după șase ani
64

193
Scandal în jurul Bisericii Sfântului Mormânt - Benjamin Netanyahu spune că Patriarhul Latin al Ierusalimului va avea acces "total şi imediat" la locul sfânt
193















Comentează