Focuri de armă au fost auzite în apropierea unui centru de pregătire al armatei americane, marţi, în statul , Mississippi (sudul SUA), unde autorităţile încearcă să găsească doi suspecţi, au informat autorităţile locale, potrivit AFP.
"Soldaţii care se antrenează la Camp Shelby au semnalat focuri de armă de-a lungul Peret tower Road, în apropierea bazei de pregătire din sudul statului Mississippi", a spus un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale locale într-un comunicat.
Acest drum nu este situat în incinta taberei, a precizat el, adăugând că incidentul, care a avut loc marţi în jurul prânzului (17.10 GMT), nu s-a soldat cu răniţi în rândul militarilor şi că paza centrului a fost întărită, fără ca vreo persoană să lipsească la apel.
Şeriful comitatului Perry, Jimmy Dale Smith, a confirmat că nimeni nu a fost rănit după aceste focuri de armă, trase de la bordul unui autovehicul de tip pick-up în jurul orei locale 12.10, a informat jurnalul The Clarion-Ledger.
Acest incident s-a produs la mai puţin de o lună de la atacul armat comis pe 13 iulie de Mohammad Youssouf Abdulazeez, 24 de ani, care a ucis patru militari deschizând focul în direcţia a două obiective ale armatei la Chattanooga, în Tennessee (sud). Agresorul şi-a pierdut viaţa în timpul confruntării cu poliţia, reaminteşte AFP.AGERPRES
SUA: Focuri de armă în apropierea unui centru de antrenament al armatei, în Mississippi
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

878
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
878

65
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
65

26
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
26

39
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
39

52
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
52

3.270
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
3.270

27
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
27

68
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
68

2.749
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.749

35
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
35

2.347
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.347

2.491
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.491

4.090
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
4.090
















Comentează