Preşedintele american Donald Trump a fost întâmpinat cu huiduieli, joi, la Curtea Supremă a Statelor Unite, unde a mers să-i aducă un ultim omagiu fostei judecătoare Ruth Bader Ginsburg, relatează dpa potrivit Agerpres.
În timp ce preşedintele şi Prima Doamnă Melania Trump se aflau lângă sicriul judecătoarei Ginsburg, în faţa clădirii s-au adunat protestatari care au scandat "Vote him out!", adică un îndemn către electorat să nu-i mai acorde un al doilea mandat lui Trump la alegerile din 3 noiembrie, conform unei înregistrări video.
Vizita lui Trump la Curtea Supremă a avut loc pe fondul unei intense lupte pentru putere în legătură cu succesorul dnei Ginsburg.
Preşedintele a afirmat că va face public sâmbătă numele magistratului pe care l-a ales pentru a ocupa locul rămas vacant, cu susţinerea Partidului Republican.
Democraţii se opun însă, susţinând ca noul judecător să fie desemnat de câştigătorul cursei pentru Casa Albă.
Miercuri, Donald Trump a refuzat să se angajeze pe deplin la un transfer paşnic de putere, după alegeri, iar în cursul campaniei a indicat că ar putea contesta rezultatul alegerilor în justiţie, eventualitate în care graba preşedintelui de a face o numire în postul rămas vacant la Curtea Supremă dobândeşte un nou sens.
Ruth Bader Ginsburg a decedat săptămâna trecută la vârsta de 87 de ani, după o îndelungată bătălie cu cancerul.
Sicriul cu corpul neînsufleţit al judecătoarei a fost adus miercuri la Curtea Supremă şi aşezat în capul scării de la intrarea în clădire, după o ceremonie privată la care au asistat membri de familie, prieteni apropiaţi şi alţi magistraţi. Înmormântarea este prevăzută pentru săptămâna viitoare la Cimitirul naţional Arlington şi va fi un eveniment privat.
Ginsburg a fost considerată un judecător liberal şi a fost o susţinătoare fermă a drepturilor femeilor, atât în cariera sa de avocat cât şi ca judecător.
SUA - Donald Trump, huiduit la Curtea Supremă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.437
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
1.437

35
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
35

1.307
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
1.307

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

44
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
44

4.192
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
4.192

35
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
35

56
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
56

33
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
33

1.788
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.788

6.804
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
6.804

25
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
25

72
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
72
















Comentează