Uniunea Europeană va permite Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei să se alăture unui proiect menit să rezolve problema deplasării întârziate a trupelor prin Europa, acţiune considerată de NATO drept vitală în cazul unui conflict cu Rusia, relatează miercuri agenţia Reuters.
În timp ce NATO a depus eforturi pentru a diminua contradicţiile din legislaţiile celor 27 de state ale UE care au impact asupra transferului trupelor americane în Europa, UE dispune de un buget pentru consolidarea podurilor care nu sunt suficient de rezistente pentru a susţine trecerea tancurilor şi are mai multă influenţă comparativ cu NATO asupra schimbării normelor în blocul comunitar.
Conform deciziei care urmează să fie adoptată formal joi de miniştrii europeni ai apărării, Statele Unite, Canada şi Norvegia vor deveni primele state nemembre ale UE care vor colabora în cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO) a UE, iniţiativă menită să aprofundeze legăturile în domeniul apărării şi care a fost lansată în decembrie 2017 de statele UE pentru a depăşi tradiţionala lor fragmentare în problemele de apărare.
În timpul scurs de atunci UE a alocat 1,7 miliarde de euro din bugetul său comun până în anul 2028 pentru îmbunătăţirea mobilităţii militare în sprijinul NATO. Sporirea mobilităţii militare are în vedere îmbunătăţirea schimbului de informaţii între statele UE şi reducerea birocraţiei la frontiere, inclusiv prin armonizarea reglementărilor vamale pentru a permite desfăşurări rapide şi înlesnirea transportului echipamentelor militare, informează Agerpres.
Ideea unui pact european de apărare a fost impulsionată de criticile fostului preşedinte al SUA, Donald Trump, care a acuzat europenii că nu alocă bugete suficiente pentru propria lor securitate. Dar cu toate că unii politicieni europeni doresc o ''autonomie strategică'' pentru UE, iniţiativa PESCO nu echivalează cu o forţă militară comună, iar pentru multe state membre ale UE, mai ales cele din flancul estic care se tem de Rusia, NATO şi Statele Unite rămân baza garanţiilor de securitate.
Fostul secretar american al apărării din administraţia preşedintelui Trump, Mark Esper, a criticat în 2019 iniţiativele Uniunii Europene (UE) în sectorul apărării, considerând că acestea restrâng participarea producătorilor americani de armament. În timp ce blocul comunitar a apreciat că aceste iniţiative nu sunt concurente, ci complementare celor ale NATO, Esper a susţinut atunci că PESCO ''merge în direcţia greşită'', întrucât societăţile americane din industria de apărare nu pot participa la acest plan.
SUA, Canada şi Norvegia vor colabora în cadrul iniţiativei europene de apărare PESCO
București
15°C
Articole Similare

52
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
52

1.497
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.497

1.849
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.849

58
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
58

1.612
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.612

66
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
66

174
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
174

92
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
92

23
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
23

51
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
51

36
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
36

2.056
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.056

70
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
70
















Comentează