Statele Unite vor scoate de pe lista neagră a organizaţiilor teroriste un grup extremist evreu legat de fostul rabin Meir Kahane şi un grup militant palestinian, după mai mulţi ani fără violenţă, a declarat duminică un oficial american, transmite AFP.
Departamentul de Stat a informat Congresul american că va înceta să mai folosească termenul terorist pentru a desemna acest grup deoarece Kahane Chai "nu a mai avut legături cu un atac terorist din 2005", a anunţat un oficial american, informează Agerpres.
Această catalogare fusese contestată în instanţă de grup.
Consiliul Mujahidinilor Shura din împrejurimile Ierusalimului va fi, de asemenea, eliminat de pe această listă. Acest grup jihadist palestinian a fost implicat în atacuri cu rachete în urmă cu zece ani.
Departamentul de Stat a desemnat Kahane Chai drept organizaţie teroristă străină în 1997, la trei ani după ce susţinătorul său Baruch Goldstein a masacrat 29 de palestinieni în oraşul ocupat Hebron din Cisiordania.
Mişcarea este fondată de Kahane, un fost rabin născut în SUA şi fost deputat israelian care a pledat pentru expulzarea arabilor din Israel. Acesta a fost asasinat la New York în 1990.
Aceste eliminări de pe listă "garantează că sancţiunile noastre împotriva terorismului rămân credibile şi actuale", a declarat un oficial al Departamentului de Stat sub protecţia anonimatului."Nu reflectă nicio modificare a politicii cu privire la activităţile anterioare ale acestor organizaţii".
În pofida lipsei de atacuri din partea grupului, rabinul decedat rămâne un erou pentru unii membri ai extremei drepte israeliene, inclusiv pentru deputatul Itamar Ben-Gvir, care a susţinut anexarea Cisiordaniei.
A fi catalogat drept organizaţie teroristă străină reduce foarte mult spaţiul de manevră al acestor organizaţii în Statele Unite, deoarece presupune, spre exemplu, incriminarea sprijinului financiar.
Departamentul de Stat a mai spus că menţine ambele grupuri pe lista mai puţin strictă a teroriştilor globali special desemnaţi.
SUA au scos de pe lista neagră a terorismului un celebru grup extremist evreiesc
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

19
FOTO-VIDEO Israelul anunţă că a desfăşurat un amplu val de atacuri nocturne asupra Teheranului / Cel puţin 16 răniţi în urma unor atacuri aeriene ale Iranului în Israel
19

1.263
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
1.263

2.220
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
2.220

134
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
134

52
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
52

58
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
58

70
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
70

4.741
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.741

31
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
31

74
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
74

3.543
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.543

38
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
38

2.878
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.878
















Comentează