Statele Unite şi-au consolidat poziţia de cel mai mare exportator de arme din lume în ultimii cinci ani, asigurând aproximativ o treime din armele comercializate la nivel global, conform unui studiu prezentat luni de Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm, citat de dpa, scrie agerpres.ro.
În cea mai recentă evaluare privind tranzacţiile de arme la nivel mondial, SIPRI estimează că volumul global al transferurilor de arme a crescut cu 10% în perioada 2013-2017, comparativ cu 2008-2012.
SUA au asigurat 34% din vânzările globale de arme în această perioadă şi au vândut arme către cel puţin 98 de ţări, a precizat SIPRI. O mare parte din exporturile SUA a însemnat avioane de luptă şi de transport.
Exporturile SUA din perioada 2008-2012 au reprezentat 30% din totalul la nivel mondial.
Aproape jumătate din vânzările SUA au fost către Orientul Mijlociu, în timp ce Asia a reprezentat o treime. La nivel de ţări, Arabia Saudită a fost cea mai importantă piaţă de export pentru SUA, reprezentând aproape 20% din vânzările americane de arme.
Rusia a fost al doilea cel mai mare exportator, cu circa 20% din livrările globale de arme, trimiţând arme către 47 de ţări, precum şi către forţele rebele din estul Ucrainei, conform think tank-ului. Mai mult de jumătate din exporturile Rusiei au mers către India, China şi Vietnam.
Franţa a fost al treilea cel mai mare exportator, urmată de Germania şi China.
Cinci ţări - India, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi China - au asigurat peste o treime din importurile globale de arme.
India a fost cel mai mare importator de arme în perioada analizată, cu 12% din total. Principalii săi furnizori au fost Rusia, SUA şi Israel.
SUA asigură peste o treime din exporturile de arme la nivel mondial (studiu)
București
12°C
Articole Similare

1.030
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
1.030

68
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
68

1.733
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.733

2.782
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.782

43
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
43

1.423
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.423

3.370
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.370

46
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
46

3.359
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.359

2.298
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.298

179
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
179

100
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
100

4.133
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.133
















Comentează