Retragerea forţelor americane din Afganistan ar putea fi încetinită având în vedere înaintarea pe teren a talibanilor, a declarat luni Pentagonul, subliniind că acest lucru nu pune sub semnul întrebării termenul limită al retragerii, stabilit pentru 11 septembrie, transmite AFP.
"Planurile ar putea fluctua şi s-ar putea modifica dacă situaţia se va schimba", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, întrebat în timpul unei conferinţe de presă cu privire la victoriile talibanilor, care au încercuit câteva oraşe importante din Afganistan, informează Agerpres.
"Dacă trebuie făcute modificări în ritmul, sfera sau amploarea retragerii într-o anumită zi sau săptămână, dorim să păstrăm flexibilitatea de a face acest lucru", a adăugat el.
"Există două lucruri care nu s-au schimbat" însă, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului."În primul rând, vom finaliza retragerea completă a forţelor americane din Afganistan, cu excepţia celor care vor rămâne pentru a proteja prezenţa diplomatică, iar în al doilea rând, se va încheia până la începutul lunii septembrie, aşa cum a ordonat comandantul-şef", preşedintele Joe Biden.
Preşedintele SUA a decis în aprilie, contrar opiniei militarilor, să retragă toate trupele americane din Afganistan până pe 11 septembrie. Operaţiunile de retragere au fost deja realizate într-o proporţie ce depăşeşte 50%.
John Kirby a mai indicat că armata SUA continuă să ofere sprijin aerian forţelor afgane, dar a subliniat că acest sprijin nu va dura până în ultima zi a prezenţei militare americane în Afganistan.
Preşedintele afgan Ashraf Ghani şi negociatorul-şef al guvernului său în discuţiile cu talibanii, Abdullah Abdullah, sunt aşteptaţi vineri la Casa Albă.
Luni, mai multe districte afgane au ajuns sub controlul talibanilor, pe măsură ce aceştia continuă să îşi extindă controlul, potrivit dpa.
Oficiali ai administraţiei locale au raportat că opt districte din provinciile Baghlan, Balkh şi Takhar au fost invadate de talibani în ultimele 24 de ore. Un oficial al Ministerului Apărării a scris pe Twitter că luptătorii talibani se aflau în apropierea oraşului Mazar-i-Sharif.
Dacă informaţiile sunt corecte, asta ar însemna că forţele talibane au revendicat 50 de districte de când trupele SUA şi NATO au început retragerea, pe 1 mai.
Afganistanul este împărţit în 34 de provincii şi aproximativ 400 de districte.
SUA ar putea anula planurile de retragere din Afganistan, după ofensiva puternică a talibanilor
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Mai mulţi aleşi locali de extremă dreapta au înlăturat drapelul UE de pe primării în Franța
0

66
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
66

1.708
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
1.708

2.067
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
2.067

69
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
69

1.739
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.739

67
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
67

190
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
190

95
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
95

24
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
24

54
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
54

38
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
38

2.087
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.087
















Comentează