SUA au declarat joi că nu vor interzice vânzarea de echipamente agricole către Rusia, negând din nou afirmaţiile Moscovei potrivit cărora sancţiunile occidentale - şi nu invadarea Ucrainei - sunt la originea crizei alimentare mondiale, relatează AFP.
Departamentul Trezoreriei, într-un document oficial privind scutirile de sancţiuni, a indicat că nu va opri tranzacţiile americane legate de producţia, vânzarea sau transportul de echipamente agricole, informează Agerpres.
În conformitate cu regulile anterioare stabilite după invazia din 24 februarie, Trezoreria a indicat de asemenea că nu va interzice produsele agricole precum îngrăşămintele, nici dispozitivele medicale şi testele COVID -19.
Extinderea scutirilor "reiterează faptul că sancţiunile SUA împotriva Rusiei în răspuns la războiul său neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei nu împiedică comerţul agricol şi medical", potrivit unui comunicat al Trezoreriei.
"Războiul (preşedintelui rus Vladimir) Putin a sugrumat producţia alimentară şi agricolă şi el a folosit hrana ca armă de război", în special "furtul de cereale şi material agricol blocând porturile de la Marea Neagră", menţionează documentul citat.
Declaraţia survine după rare semne de progres între Rusia şi Ucraina în timpul discuţiilor din Turcia cu privire la posibilitatea de a lăsa transporturile de alimente să părăsească Ucraina.
Ucraina este unul dintre cei mai importanţi exportatori mondiali de grâu şi alte cereale, iar milioane de tone de cereale sunt în prezent blocate în porturile din regiunea Odesa de prezenţa navelor de război ruse şi a minelor, plasate de Kiev pentru a-şi apăra zonele de coastă.
Cu toate acestea, preţurile alimentelor cresc în întreaga lume şi sporesc riscul de foamete, în special în Africa.
SUA anunță unul dintre puținele domenii unde nu vor impune sancțiuni Rusiei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

330
Semnal tot mai alarmant că americanii vor să intervină terestru în Iran
330

1.332
Jurnalist investigat pentru spoinaj face afirmații explozive: avioanele guvernului Orban ar fi adus în secret bani și obiecte de valoare din Rusia
1.332

17
Australia reduce taxa pe combustibil pentru a scădea costurile
17

31
Xi Jinping o invită pe lidera opoziţiei taiwaneze să viziteze China
31

756
Vizită importantă de la Bruxelles în țară - Românca de la vârful UE și un comisar european, întâlniri cu preşedintele Nicușor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan
756

3.674
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
3.674

3.388
Rusia pregătește o măsură care pune Europa pe jar: o mașină furată de oriunde din Occident poate deveni, peste noapte, una cu acte în regulă pe drumurile rusești
3.388

2.194
Uzina de producție a apei grele din Iran nu mai este operațională. Israelul și-a asumat responsabilitatea atacului
2.194

1.683
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
1.683

1.015
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
1.015

1.042
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
1.042

170
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
170

3.710
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
3.710
















Comentează