Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat joi că decizia sa, foarte aşteptată, asupra nivelului trupelor americane din Afganistan va interveni rapid, transmite AFP, potivit agerpres.ro.
"Este o decizie pe care o vom lua foarte curând", a declarat liderul SUA, de la domeniul său de golf, din New Jersey, unde se află în vacanţă.
"Suntem foarte aproape. Este o decizie foarte importantă pentru mine, am moştenit un veritabil haos", a continuat Trump.
Numărul trupelor rămâne în prezent blocat la circa 8.400 de americani şi 5.000 de soldaţi ai NATO. Administraţia înregistrează divergenţe asupra poziţiei ce trebuie adoptate faţă de războiul cel mai lung din istoria SUA.
Miza este mare: şefii militari americani din Afganistan şi regiune cer de mai multe luni întăriri de mai multe mii de oameni pentru a ajuta Kabulul să reziste loviturilor talibanilor.
Pe teren, situaţia s-a tot înrăutăţit. Peste 2.500 de poliţişti şi soldaţi afgani au fost ucişi între 1 ianuarie şi 8 mai. Nivelul pierderilor americane, pentru 2017, este deja egal cu cel de pe ansamblul anului 2016.
La apogeul prezenţei lor în Afganistan, Statele Unite au deplasat circa 100.000 de soldaţi în respectiva ţară.
Strategia americană în Afganistan. Trump anunță că va lua o decizie 'foarte curând'
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2.887
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.887

4.200
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.200

2.073
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.073

3.495
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.495

146
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
146

2.434
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.434

8.769
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.769

184
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
184

171
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
171

1.948
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.948

2.580
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.580

182
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
182

74
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
74
















Comentează