Gruparea extremistă sunită Statul Islamic (SI) a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care se poate observa cum sunt executaţi zeci de militari ai regimului sirian de către adolescenţi în teatrul roman din oraşul antic Palmira (centru), informează AFP.
Înregistrarea video, care durează ceva mai mult de 10 minute, prezintă o execuţie care ar fi avut loc la scurt timp după capturarea oraşului de către jihadişti. Statul Islamic a pus stăpânire pe oraşul antic Palmira, din centrul Siriei, în data de 21 mai, după un asalt sângeros care a durat nouă zile.
Palmira (Cetatea Palmierilor) este celebră pentru colonadele sale romane, templele şi turnurile funerare. Situată la 210 kilometri nord-est de Damasc, 'perla deşertului', înscrisă în Patrimoniul Mondial al UNESCO, este o oază al cărei nume apare prima oară pe o tabletă din secolul al XIX-lea î.e.n. ca punct de trecere a caravanelor între Golf şi Marea Mediterană şi o etapă pe Drumul Mătăsii, informează Agerpres.
Statul Islamic a difuzat o întregistrare video cu o execuţie în masă
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
0

297
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
297

180
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
180

24
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
24

271
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
271

301
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
301

271
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
271

534
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
534

36
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
36

1.018
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.018

44
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
44

960
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
960

3.355
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.355

















Comentează