Polonia şi-a justificat marţi în faţa partenerilor săi europeni, reuniţi la Luxemburg, controversatele reforme, care - potrivit criticilor - ameninţă independenţa sistemului judiciar din această ţară, şi a cerut abandonarea procedurii inedite de sancţiuni împotriva sa pe care o consideră nedreaptă, informează AFP, preluată de Agerpres.
Secretarul de stat polonez pentru afaceri europene, Konrad Szymanski, s-a declarat extrem de mulţumit de audierea de două ore în faţa omologilor săi din UE.
"Cred că am satisfăcut curiozitatea ţărilor UE cu privire la reforma sistemului judiciar din Polonia. Sunt convins că ne apropiem de sfârşitul litigiului cu UE ", a asigurat el în timpul unei întâlniri cu mass-media poloneze.
"Pentru prima dată am avut o dezbatere concretă cu statele membre care s-au referit la fondul problemei şi nu a fost o discuţie dusă la un nivel foarte general şi politic" de către Comisie, a subliniat el într-o critică explicită la acţiunea vicepreşedintelui executivului de la Bruxelles, Frans Timmermans.
"Polonia ne-a prezentat în ce stadiu se află situaţia, dar nu am auzit nimic nou", a replicat acesta în cursul unei conferinţe de presă organizate cu preşedinţia bulgară a UE.
Nicio decizie nu se aştepta la sfârşitul acestei audieri.
Aceasta "ne-a permis să auzim cele două poziţii într-un mod foarte clar şi sunt convinsă că ea va facilita dialogul pe care ni-l dorim", a declarat ministrul bulgar de externe Ekaterina Zaharieva.
"O nouă reuniune a miniştrilor afacerilor europene va fi organizată pentru a evalua răspunsurile (Poloniei) şi reacţiile (din partea statelor membre) cu scopul de a decide etapele de urmat în temeiul Articolului 7", a adăugat ea.
Delegaţiile nu au fost însă convinse de prestaţia ministrului polonez. Konrad Szymanski a deplâns ulterior că "un număr de ţări preferă în mod clar să urmeze o atitudine agresivă" faţă de Polonia.
"Nu este vorba de umilirea Poloniei, dar vrem să ştim dacă guvernul polonez intenţionează să acţioneze pentru a respecta independenţa justiţiei", a explicat ministrul german pentru afaceri europene, Michael Roth.
"Fără angajamente concrete, procedura nu se poate termina", a avertizat el.
Roth părăsise Luxemburgul înainte de audierea lui Szymanski, dar omologul său francez, Nathalie Loiseau, a prezentat poziţia comună a celor două ţări.
"Dialogul iniţiat din decembrie între Comisie şi Polonia nu a permis progrese substanţiale în contextul preocupărilor legate de reforma judiciară. Având în vedere termenul de 3 iulie pentru regimul de pensionare al judecătorilor de la Curtea Supremă, situaţia este mai urgentă ca niciodată", a spus ea.
La 3 iulie, va intra în vigoare o lege privind Curtea Supremă, adoptată deja şi semnată de preşedintele polonez Andrzej Duda. Aceasta ar putea duce la încetarea prematură a mandatului a zeci de judecători de peste 65 de ani.
Pentru a contracara ceea ce consideră a fi o încălcare a independenţei sistemului judiciar, Comisia Europeană a lansat, la sfârşitul lunii decembrie, faza preliminară a unei proceduri fără precedent - Articolul 7 din Tratatul UE - care poate conduce teoretic la suspendarea drepturilor de vot ale ţării în cadrul Uniunii.
Guvernul polonez mizează pe disensiuni între statele membre pentru a obţine abandonarea acestei proceduri.
"Nu sunt sigur că multe state membre doresc să voteze", a declarat Szymanski după audierea sa.
Unanimitatea este necesară pentru adoptarea sancţiunilor prevăzute de Articolul 7. "Ştim că va fi imposibil de obţinut" aceasta, a recunoscut pentru AFP un oficial european, sub rezerva anonimatului.
Statul de drept în Polonia: Varşovia se justifică în faţa partenerilor săi din UE
București
16°C
Articole Similare

20
Armata libaneză a anunţat o repoziţionare în urma ofensivei terestre israeliene
20

843
Joc periculos în Golf: Emiratele Arabe vor o intervenție militară pentru deblocarea Ormuz / Presiune maximă pe Iran
843

1.222
VIDEO Keir Starmer îl pune la punct pe Donald Trump: ”Nu este războiul nostru şi nu vom fi atraşi în el"
1.222

36
Elveția ar putea abandona achiziţionarea sistemului de apărare aeriană Patriot
36

1.147
Donald Trump nu a uitat de Groenlanda: Următoarea mișcare ar marca prima expansiune majoră a SUA pe insula arctică
1.147

58
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
58

146
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
146

76
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
76

18
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
18

38
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
38

31
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
31

2.009
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
2.009

66
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
66
















Comentează