Sri Lanka va aplica pedepse cu închisoarea şi amenzi celor care nu respectă măsurile sanitare pentru limitarea propagării coronavirusului, au anunţat vineri oficialităţi de la Colombo, citate de dpa.
Cei care nu poartă masca în spaţii publice şi nu respectă distanţarea pot fi închişi până la şase luni sau amendaţi cu 10.000 de rupii (echivalentul a 54 de dolari americani).
'Legile asigură oficialilor din domeniul sanitar şi poliţiei acoperirea pentru implementarea directivelor de limitare a răspândirii virusului', a declarat Ajith Rohana, adjunct al inspectorului general al poliţiei.
Magazinele şi birourile sunt obligate legal să ofere mijloace de dezinfectare, să ţină evidenţa clienţilor şi să restricţioneze deplasarea persoanelor în zonele unde se răspândeşte virusul.
Măsurile mai drastice au fost adoptate în contextul celui de-al doilea val de epidemie, resimţit în Sri Lanka în ultimele două săptămâni. Din 3 octombrie, s-au înregistrat teste pozitive pentru 1789 de persoane şi au fost mutaţi în centre de carantină peste 10.000 de oameni. În 19 zone din apropierea capitalei se aplică restricţii de circulaţie.
Numai în rândul lucrătorilor de la o fabrică de confecţii din Minuwangoda, la 40 de km la nord-est de Colombo, au fost depistaţi 1500 de purtători ai coronavirusului, Până la apariţia focarului respectiv, în Sri Lanka epidemia părea sub control, cu numai 13 decese şi 3500 de cazuri din ianuarie până la începutul lui octombrie.
Sri Lanka - Pedepse cu închisoarea şi amenzi pentru cei care nu respectă măsurile sanitare pentru limitarea propagării coronavirusului
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.791
Marii câștigători, după închiderea Strâmtorii Ormuz: Trei țări au dat lovitura, în timp ce restul lumii este în criză profundă
1.791

1.379
VIDEO Donald Trump, apariție surpriză pe Artemis II: Este cu adevărat ceva foarte special! Nu se compară cu nimic
1.379

1.598
Donald Trump joacă all-in alături de Viktor Orban: JD Vance vine la Budapesta, înaintea unor alegeri extrem de tensionate
1.598

2.541
VIDEO Echipajul de pe Artemis II scrie cu adevărat istorie: Au ajuns unde niciun om nu a mai fost vreodată
2.541

12.340
VIDEO S-a dezlănțuit ”iadul” la Teheran: Israelul n-a mai așteptat expirarea ultimatumului lui Trump și a atacat extrem de puternic în Iran
12.340

209
Cum încearcă Donald Trump să profite de o misiune militară din Iran pentru a-și crea un avantaj personal
209

1.462
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
1.462

1.329
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
1.329

1.304
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
1.304

80
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
80

2.109
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
2.109

953
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
953

2.207
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
2.207
















Comentează