Lucrările de modernizare a corpului principal - C5 de la Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea, clădire de patrimoniu ce datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, sunt aproape finalizate, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
El a precizat că stadiul fizic al execuţiei lucrărilor depăşeşte 90%, finanţarea acestora fiind asigurată de Compania Naţională de Investiţii (CNI), potrivit Agerpres.
"S-au investit aici aproape 20 de milioane de euro pentru a reda viaţă unei clădiri de patrimoniu şi, mai ales, pentru a le oferi vâlcenilor condiţii medicale moderne. Prin acest proiect, nu doar au fost reabilitaţi pereţii, ci se vor dota şi secţiile cu mobilier şi aparatură medicală de ultimă generaţie. În prezent, se fac ultimele probe la instalaţiile sanitare şi electrice, se retuşează finisajele interioare şi exterioare, astfel încât totul să arate impecabil. În scurt timp, vom avea un spital nou, modern, care să ofere toate condiţiile medicale pacienţilor vâlceni", a transmis preşedintele CJ Vâlcea, într-un comunicat de presă.
Rădulescu a precizat, totodată, că deşi clădirea monument istoric a suferit intervenţii majore, ea păstrează încă multe dintre elementele arhitecturale vechi.
"Parte dintre finisaje s-au păstrat, s-au recondiţionat, la fel cum s-a întâmplat şi cu faţada. Adică s-a lucrat pe partea clădirii unde am putut da jos tot şi am pus totul nou şi am păstrat ceea ce este vechi şi monument istoric din această clădire modernă întru totul până la final", a adăugat Rădulescu.
Reprezentantul Consiliului Judeţean Vâlcea a menţionat, de asemenea, că intenţionează să modernizeze şi celelalte construcţii care au fost ridicate de-a lungul anilor pe lângă această clădire veche, ce a devenit celebră şi datorită peliculei "Mere roşii", care s-a filmat aici acum aproape o jumătate de secol.
"Continuăm şi ducem treaba până la capăt. Tot ce înseamnă ansamblul de la Spitalul Vechi va fi modernizat. Corpul C5 se termină acum, iar cu celelalte suntem în partea de proiectare, contract de finanţare şi aşa mai departe", a mai precizat Constantin Rădulescu.





























Comentează