O perioadă de neobişnuită acalmie şi absenţa unor atacuri la scară mare în Afganistan alimentează optimismul şi au permis organizarea de celebrări în unele zone ale ţării săptămâna aceasta, informează dpa potrivit Agerpres.
Reducerea violenţelor era considerată un test cu privire la controlul pe care liderii talibanilor îl au asupra combatanţilor şi angajamentului lor pentru pace, înainte de aşteptata semnare a unui acord cu SUA, sâmbătă.
În total în jur de 15 oameni au fost ucişi şi alţi circa 40 au fost răniţi în atacuri în 12 provincii în timpul acestei săptămâni. Alte trei persoane au fost răpite. Cifrele reprezintă doar atacuri de mică anvergură şi o puternică descreştere a numărului obişnuit de victime.
În provincia Balkh din nordul Afganistanului, au fost raportate doar două incidente violente. Înainte de reducerea violenţelor, în această provincie se înregistrau câteva atacuri pe zi.
În provincia Nangarhar din est, unde atacurile asupra forţelor de securitate erau un lucru obişnuit, nu s-a înregistrat niciun atac în această săptămână, a declarat consilierul provincial Suhrab Qaderi.
În provincia Helmand din sud, locuitori şi activişti ai societăţii civile au celebrat calmarea violenţelor prin dansuri tradiţionale Attan în grup, în timp ce în nord membri ai mişcării talibane au sărbătorit perioada de acalmie prin meciuri de lupte şi de Buzkashi, sport naţional jucat călare pe cai, a declarat Gulbuddin, locuitor din districtul Chardara din Kunduz.
Acest armistiţiu parţial a intrat în vigoare sâmbăta trecută şi, dacă va fi respectat, ar urma să deschidă calea pentru semnarea sâmbătă, la Doha, a unui acord inedit între guvernul american şi talibani. Acordul i-ar permite armatei americane să-şi înceapă retragerea progresiv, în schimbul unui angajament anti-terorist al insurgenţilor şi deschiderii de negocieri de pace interafgane.
Speranțe de pace în Afganistan după o săptămână lipsită de atacuri la scară largă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
8

802
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
802

9
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
9

44
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
44

1.593
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
1.593

28
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
28

1.546
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.546

1.865
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.865

3.343
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.343

2.662
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.662

58
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
58

120
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
120

65
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
65
















Comentează