Mai puţin de o treime dintre spanioli doresc reluarea alegerilor de duminica trecută, care au avut ca rezultat un impas, cu două treimi în favoarea unui pact între partide, arată un sondaj joi, relatează Reuters.
Doar 7% dintre cei chestionaţi au declarat că şi-ar schimba voturile în noi alegeri, în timp ce 87,1% au spus că ar vota la fel.
Partidul Popular (PP, conservator) al prim-ministrului Mariano Rajoy a obţinut cele mai multe voturi în alegerile de duminică, dar a pierdut majoritatea sa parlamentară, cu socialiştii din opoziţie (PSOE) pe locul doi.
Ambele formaţiuni au pierdut teren în favoarea noilor veniţi, liberalii Ciudadanos şi Podemos de stânga.
Doar 1,4% din susţinătorii PP şi-ar schimba votul în noi alegeri, în timp ce 6,8% dintre cei care au votat PSOE ar vota pentru un partid diferit, potrivit sondajului.
Dintre cei chestionaţi, 27% au spus că ar prefera să-l vadă pe Rajoy că rămâne prim-ministru în timp ce pentru 26%, liderul Podemos Pablo Iglesias ar trebui să-l înlocuiască.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.200 de persoane luni şi marţi de Invymark pentru postul de televiziune La Sexta.
În discursul său tradiţional de Crăciun către naţiune, regele Felipe a cerut toleranţă pentru diversitatea politică.
Monarhul, a cărui evaluare este de la un nivel mult mai ridicat decât al oricărui politician, a avertizat cu privire la pericolele ca un grup să-şi impună ideile asupra altora.
Aceasta "ne-a condus istoric doar la decadenţă, sărăcie şi izolare. Aceasta este o eroare a trecutului nostru pe care nu trebuie să o comitem din nou", a spus el, într-o aparentă referire la dictatura franchistă din Spania (1939-1975), notează Reuters.AGERPRES
Spaniolii nu vor reluarea alegerilor (sondaj)
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.958
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
1.958

45
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
45

1.640
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.640

2.208
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.208

22
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
22

2.317
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.317

40
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
40

1.988
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.988

65
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
65

1.188
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.188

38
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
38

143
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
143

118
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
118
















Comentează