Madridul şi Rabatul poartă negocieri pentru repatrierea a mii de minori marocani ce au reuşit să intre în Spania neînsoţiţi, a indicat vineri Ministerul spaniol de Interne pentru AFP preluată de Agerpres.
Numărul migranţilor neînsoţiţi cu vârste sub 18 ani a depăşit 10.000 în Spania, anunţa pe 5 septembrie ministrul spaniol al sănătăţii, Carmen Monton. Dintre ei, 70 % sunt înregistraţi ca marocani.
Situaţia minorilor marocani a fost abordată în cadrul unei reuniuni bilaterale la Essaouira (Maroc) pe 14 septembrie.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului spaniol de Interne, secretarul de stat pentru migraţii Consuelo Rumi a sesizat atunci ''o bunăvoinţă'' din partea marocanilor pentru o eventuală repatriere a minorilor. El a precizat însă că nu există deocamdată ''nici un plan concret, că aceasta face parte din negocieri, dintr-un proces diplomatic'' între Madrid şi Rabat.
Mii de copii şi adolescenţi se află îndeosebi sub tutela administraţiei regionale din Andaluzia şi a oraşelor autonome Ceuta şi Melilla, unde au sosit din Maroc.
Aceste administraţii se plâng că sunt suprasolicitate şi că duc lipsă de mijloace. Noul guvern socialist al lui Pedro Sanchez a răspuns anunţând că deblochează 40 milioane de euro, care vor fi repartizate între regiuni pentru ''a primi în mod solidar minori străini neînsoţiţi'.
Spania a devenit în cursul verii prima poartă de intrare a migranţilor clandestini în Europa, în principal pe mare, depăşind astfel Italia şi Grecia.
Potrivit datelor Ministerului de Interne, 41.594 de migranţi au intrat ilegal în Spania între 1 ianuarie şi 30 septembrie.
Peste 36.000 au sosit pe cale maritimă, la bordul unor ambarcaţiuni precare, în timp ce aproape 5.000 au trecut frontiera terestră ce separă enclavele spaniole Ceuta şi Melilla de Maroc.
Spania negociază cu Marocul repatrierea a mii de minori marocani
București
9°C
Articole Similare

2
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
2

88
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
88

12
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
12

552
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
552

1.836
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
1.836

1.103
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.103

42
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
42

1.960
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
1.960

34
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
34

1.806
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.806

69
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
69

72
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
72

35
Țoiu: România a obținut al 24-lea aviz din cele 25 necesare pentru aderarea la OCDE
35
















Comentează