SpaceX confirmă că un satelit Starlink a înregistrat o anomalie pe orbită

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 31-03-2026 12:00

Article thumbnail

Sursă foto: Space X

Compania aerospaţială americană SpaceX a confirmat luni că un satelit Starlink a suferit duminică o anomalie pe orbită, un eveniment care a dus la întreruperea comunicaţiilor şi la generarea de resturi spaţiale, informează agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Satelitul Starlink 34343 a pierdut contactul în timp ce opera la o altitudine de aproximativ 560 de kilometri deasupra Pământului, potrivit unui comunicat publicat de Starlink pe contul său oficial de pe platforma X.

Conform comunicatului, ultimele analize indică faptul că anomalia nu prezintă un risc nou pentru Staţia Spaţială Internaţională (ISS) şi echipajul acesteia, nici pentru viitoarea misiune selenară cu echipaj uman Artemis II a NASA.

SpaceX a declarat că va continua să monitorizeze satelitul şi orice resturi care pot fi urmărite şi îşi va coordona acţiunile cu NASA şi Forţa Spaţială a SUA.

SpaceX a menţionat, de asemenea, că evenimentul nu a reprezentat un risc nou pentru misiunea Transporter-16 lansată luni dimineaţă, desfăşurarea încărcăturii utile pentru acea misiune fiind efectuată mult deasupra sau sub constelaţia Starlink pentru a evita potenţiale coliziuni.

Între timp, LeoLabs, o companie americană de tehnologie spaţială specializată în urmărirea sateliţilor şi a resturilor spaţiale de pe orbita joasă a Pământului, a declarat luni că a detectat duminică un eveniment de generare de fragmente asociat cu Starlink 34343. Analiza sa sugerează similitudini cu o anomalie anterioară care a implicat satelitul Starlink 35956, la 17 decembrie 2025.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Variabil
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri