Dezbaterile privind legile educaţiei se vor încheia miercuri, anunţă ministrul Sorin Cîmpeanu, care menţionează că în urma celor 75 de întâlniri s-au reţinut "foarte multe propuneri de îmbunătăţire".
"Urmează ca miercuri, la ora 20.00, să încheiem această dezbatere, care este cea mai lungă dezbatere pe marginea unei legi şi care a beneficiat de 75 de întâlniri - vor fi până miercuri - din care s-au reţinut foarte multe propuneri de îmbunătăţire. Unele dintre ele se referă şi la educaţia timpurie integrată, din perspectiva creşelor integrate cu grădiniţe", a spus ministrul Educaţiei, prezent la inaugurarea unei grădiniţe din Sectorul 3.
Pe de altă parte, Cîmpeanu a remarcat că există critici atât în cazul în care ţine cont de propunerile formulate în cadrul dezbaterilor, cât şi în situaţia în care nu le ia în considerare.
"Dacă facem dezbateri pe legea educaţiei din care nu reţinem niciun fel de propuneri de îmbunătăţire, se cheamă că am făcut dezbateri formale. Dacă facem dezbateri deschise şi reţinem propuneri de îmbunătăţire, se cheamă că facem piruete. Vă aduc la cunoştinţă că în interesul copiilor voi face oricât de multe piruete e nevoie", a mai afirmat ministrul.
Sorin Cîmpeanu răspunde criticilor: 'În interesul copiilor voi face oricât de multe piruete e nevoie'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.404
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.404

1.435
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.435

42
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
42

55
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
55

707
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
707

141
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
141

33
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
33

2.882
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.882

1.501
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.501

3.566
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.566

2.803
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.803

2.447
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.447

1.124
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.124
















Comentează