Sophie, contesa de Wessex a declarat că membrii casei regale britanice "sunt în continuare o familie, orice s-ar întâmpla", după tensiunile apărute la începutul acestui an ca urmare a interviului exploziv acordat de ducele şi ducesa de Sussex vedetei americane Oprah, informează DPA, citat de agerpres.
Sophie şi soţul ei, prinţul Edward, fiul cel mai mic al reginei Elisabeta a-II-a, au declarat că se simt "măguliţi" să îşi asume un rol mai proeminent în familia regală după mutarea în California a lui Harry şi Meghan.
Într-un interviu acordat publicaţiei The Telegraph, Sophie a povestit că a purtat o "lungă discuţie" cu Harry după înmormântarea ducelui de Edinburgh în luna aprilie.
A fost pentru prima dată când Harry se afla în Marea Britanie de când a renunţat la calitatea sa de membru senior al familiei regale pentru o nouă viaţă alături de Meghan şi de fiul lor, Archie, în SUA.
Călătoria sa la înmormântarea prinţului Philip a survenit la doar câteva săptămâni după interviul exploziv oferit de el şi de Meghan vedetei Oprah Winfrey, în care cuplul a acuzat familia regală de rasism şi de eşecul de a o sprijini pe ducesă atunci când aceasta a avut gânduri suicidare.
"Suntem încă o familie, indiferent de ce se va întâmpla, întotdeauna vom fi", a declarat Sophie, în primele comentarii publice de la înmormântarea prinţului Philip.
Reflectând asupra unui rol mai pregnant în cadrul monarhiei, contesa de Wessex a adăugat: "Ne străduim să facem ceea ce facem şi sperăm că o facem bine".
"În mod firesc, mass-media caută figuri noi care să completeze aşa-numitul gol instalat" după plecarea lui Harry şi Meghan, a explicat ea.
"Dacă oamenii vor să acorde mai multă atenţie lucrurilor pe care le facem, atunci e foarte bine", a declarat încrezătoare contesa.
Sophie a povestit totodată cum cei doi copii ai săi, Lady Louise Windsor şi James, vicontele Severn, "încă mai aşteaptă să-l vadă pe bunicul lor sosind în Land Rover-ul său verde".
Sophie, contesa de Wessex: Suntem o familie, indiferent de ce se va întâmpla, întotdeauna vom fi
București
9°C
Articole Similare

2.189
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.189

3.553
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.553

241
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
241

6.509
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.509

86
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
86

6.906
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
6.906

2.666
Atac masiv asupra Ucrainei - Sute de drone au făcut ravagii în vestul țării
2.666

75
Bombardamente israeliene în Liban - Peste 40 de agenți Hezbollah ar fi fost uciși
75

2.983
Scandal uriaș în Asia! China, acuzată că a sabotat cablurile Taiwanului – scenariu „Nord Stream” în Pacific
2.983

94
SUA cer Spaniei o anchetă după eutanasierea unei tinere spaniole paraplegice
94

7.140
Reacție violentă de la Teheran după discursul lui Donald Trump: ”acest război va continua până la umilirea vostră, dezonoarea voastră, ultimele voastre regretele şi capitularea voastră”
7.140

82
Cum gestionează China criza carburanților - Companiile private de rafinare trebuie să menţină producţia chiar dacă lucrează în pierdere
82

75
Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia
75
















Comentează