Patru din zece români (40%) sunt de părere că autorităţile au capacitatea, voinţa şi abilităţile de a aborda schimbările climatice, iar 80% dintre ei consideră că introducerea de reglementări mai dure sunt inevitabile, reiese dintr-un sondaj realizat de Kantar în 17 ţări, la comanda Vodafone Group, conform Agerpres.
Ponderea locuitorilor din alte state care consideră că guvernele din ţările lor sunt principalele responsabile pentru combaterea schimbărilor climatice este de 54%, pe locul următor fiind ONU, cu 40% dintre sufragii.
De asemenea, companiile şi persoanele fizice sunt considerate la fel de responsabile, alături de guverne, în proporţie de 39%, pentru combaterea schimbărilor climatice, urmate de organisme supranaţionale, precum Uniunea Europeană sau cea Africană (33%) şi ONG-urile (30%).
În România, 38% dintre cetăţeni cred că valoarea costurilor în privinţa schimbărilor climatice trebuie împărţite între stat, economie şi cetăţeni, în timp ce 34% sunt de părere că trebuie să fie doar în responsabilitatea statului.
Întrebaţi despre voinţa individuală de a plăti mai mult pentru alternative durabile, peste 75% dintre români s-au declarat de acord cu această idee.
În ceea ce priveşte rolul digitalizării, în ţările europene există o mare încredere că ar ajuta în combaterea schimbărilor climatice, iar cele mai mari rate au fost înregistrate în Italia (70%), România (64%) şi Spania (62%).
Conform cercetării, în medie, 80% dintre locuitorii globali cred că reglementările şi măsurile guvernamentale stricte sunt inevitabile pentru atenuarea schimbărilor climatice, procent similar şi în rândul românilor. Rate ridicate de aprobare pot fi găsite şi în China (93%), India (93%) şi Kenya (91%). În schimb, în SUA, doar 62% cred în astfel de reglementări, iar cea mai scăzută rată europeană o găsim în Slovenia (70%), urmată de Germania şi Spania (ambele 71%).
În toate ţările chestionate, primele trei domenii care trebuie să fie o prioritare pentru guvern atunci când dezvoltă astfel de reglementări stricte sunt industria (34%), agricultura verde (32%) şi protejarea biodiversităţii (32%).
Totodată, aproape 85% dintre toţi participanţii la studiu spun că guvernul ar trebui să investească mai mult în combaterea schimbărilor climatice, Kenya (96%) şi Brazilia (94%) sunt în fruntea listei, iar SUA (67%) şi Suedia (61%) se poziţionează în partea de jos. În general, toate ţările consideră că există o responsabilitate comună în privinţa costurilor, împărţită între stat, economie şi cetăţeni, idee susţinută de 45% dintre participanţi.
Sondajul a fost realizat online de Kantar în rândul a 17.000 de cetăţeni din 17 ţări: Brazilia, China, Egipt, Franţa, Germania, Ungaria, India, Italia, Kenya, România, Slovenia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Turcia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. În cadrul metodologiei a fost utilizat un eşantion de o mie de interviuri pentru fiecare ţară şi toţi participanţii au fost cu vârste de cel puţin 16 ani. Cercetarea a fost efectuată în perioada 21 septembrie - 4 octombrie 2021.
Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicaţiilor în Europa şi Africa, cu peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, mai mult de 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV şi 136 milioane de dispozitive IoT conectate, la data de 30 septembrie 2021.
Sondaj Vodafone. 40% dintre români sunt de părere că autorităţile au capacitatea de a aborda schimbările climatice, iar 80% vor reglementări mai dure
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

2.675
Cum arăta „fabrica” de examene teoretice a șefului ARR Cristian Anton - Functionarul public era liderul GIO - Contribuțiile membrilor
2.675

31
Piața muncii, în plină mișcare: peste 31.000 de joburi disponibile în România, cele mai căutate sunt în transport și servicii
31

2.313
Alexandru Nazare critică PSD la punct: Aud că avem soluții, dar dacă nu au sursă de venit, ele rămân idei
2.313

4.310
Test major pentru Guvern: 22 de companii de stat, în pragul unor decizii radicale. Vicepremierul vorbește despre închideri, restructurări și listări
4.310

112
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
112

2.551
Ministrul Finanțelor anunță că Guvernul are „măsuri pregătite şi măsuri avansate” pentru criza carburanților
2.551

95
Comercianții locali generează peste jumătate din volumul de business al Trendyol în România, următoarea etapă fiind creșterea lor la nivel regional
95

58
tbi bank își consolidează echipa de conducere: Petr Baron devine Președinte, în urma achiziției de către Advent
58

4.342
ANAF reacționează după scandalul bunurilor dispărute de sub sechestru: verificări interne și „suspiciuni de integritate în rândul angajaților”
4.342

71
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
71

84
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
84

9.550
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
9.550

43
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
43
















Comentează