Proporţia adulţilor americani care se identifică ca fiind LGBT a ajuns la 7,1% în Statele Unite, o cifră care s-a dublat din 2012 şi care demonstrează o schimbare generaţională, potrivit institutului de sondaj Gallup care a publicat datele joi, relatează AFP.
Dintre cei 12.000 de americani chestionaţi prin telefon în 2021, 86,3% au declarat că sunt heterosexuali, 7,1% LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) şi 6,6% nu au oferit niciun răspuns.
Acest sondaj a fost realizat pentru prima dată în 2012, iar procentul de persoane care s-au identificat drept LGBT a fost de 3,5%. De atunci a crescut constant.
Persoanele LGBT sunt proporţional mai numeroase în rândul generaţiilor mai tinere, în special în rândul generaţiei Z, care include persoanele născute din 1997 până la începutul anilor 2010.
Astfel, 20,8% - sau 1 din 5 - dintre adulţii din generaţia Z se identifică ca fiind LGBT (numai cei născuţi până în 2003 erau adulţi la momentul sondajului).
Această cifră este dublă faţă de cea a milenialilor (cei născuţi între 1981 şi 1996) care se identifică în proporţie de 10,5% ca fiind LGBT.
Proporţia scade la 4,2% pentru generaţia X (1965-1980), 2,6% pentru baby boomers (1946-1964) şi 0,8% pentru cei născuţi înainte de 1946.
Din 2012, proporţia persoanelor LGBT în rândul baby boomers sau generaţiei X a rămas similară, cu doar o uşoară creştere în rândul milenialilor.
În schimb, proporţia adulţilor LGBT din generaţia Z s-a dublat din 2017 (când doar cei născuţi între 1997 şi 1999 erau deja adulţi), arătând o tendinţă în creştere chiar în cadrul acestei generaţii.
Pentru prima dată, institutul Gallup a dezvăluit, de asemenea, proporţia persoanelor LGBT care se identifică cu fiecare categorie.
Mai mult de jumătate dintre americanii LGBT (57%) s-au identificat ca fiind bisexuali, adică 4% din întreaga populaţie adultă.
21% dintre persoanele LGBT s-au identificat ca fiind gay, 14% lesbiene, 10% transgender şi 4% "altceva decât heterosexuale", precum queer.
Această schimbare generaţională are loc într-un context de toleranţă tot mai mare: "Americanii acceptă din ce în ce mai mult persoanele gay, lesbiene sau transgender", iar persoanele LGBT sunt acum "mai protejate", a subliniat Gallup.
SONDAJ - Un număr impresionant de americani se declară homosexuali
București
8°C
Articole Similare

171
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
171

456
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
456

332
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
332

1.332
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.332

810
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
810

84
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
84

2.126
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.126

1.667
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.667

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

6.103
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.103

96
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
96

137
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
137

71
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
71
















Comentează