Aproape două treimi (62%) dintre utilizatorii globali de Internet, care au familie, sunt de acord că rudele în vârstă şi copiii au nevoie de ajutor pentru actualizarea dispozitivelor pe care le accesează, relevă datele unui sondaj realizat de Kaspersky, conform agerpres.
Conform cercetării, actualizările pot afecta relaţiile de acasă, 35% dintre oameni recunoscând că au dispute cu membrii familiei pe această temă.
"Dispozitivele inteligente au devenit de mult timp ceva firesc pentru oamenii de toate vârstele. Copiii le folosesc pentru a viziona conţinut şi pentru a accesa jocuri, iar adulţii se bazează pe dispozitivele lor digitale pentru a păstra legătura cu prietenii şi familia, în întreaga lume. Cu toate acestea, este important să ne amintim că fiecare dispozitiv necesită actualizări în timp util, pentru a menţine un nivel fiabil de securitate şi performanţe ridicate. Disputele dintre membrii familiei cu privire la dezinteresul sau reticenţa lor faţă de aceste actualizări regulate nu este un lucru surprinzător, dat fiind faptul că 34% dintre adulţii chestionaţi consideră că instalarea actualizărilor este frustrantă şi enervantă", se menţionează în sondaj.
Cercetarea de specialitate arată, de asemenea, că, indiferent dacă locuiesc singuri sau cu familia, 77% dintre adulţi instalează, de obicei, singuri actualizări pe dispozitive, acasă.
Cazurile în care indivizii sunt responsabili de propriile gadget-uri sunt mai puţin frecvente (12%), în timp ce partenerii lor (7%) şi copiii (4%) actualizează rareori dispozitivele.
În aprilie 2021, Kaspersky a delegat Savanta să efectueze un sondaj online cu 15.000 de respondenţi pentru a explora tendinţele în ceea ce priveşte actualizarea dispozitivelor.
Eşantionul a inclus câte o mie de respondenţi din: Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia şi Spania, respectiv câte 500 de persoane din SUA, Olanda, Austria, Portugalia, România, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Africa de Sud, China, India, Australia, Brazilia, Mexic, Argentina, Columbia, Chile, Peru şi Rusia.
Toţi respondenţii au folosit un computer, smartphone şi/sau tabletă pentru activităţile legate de viaţa personală sau profesională, iar 76% dintre respondenţi aveau un serviciu.
Sondaj | 62% dintre utilizatori își ajută rudele în vârstă şi copiii pentru actualizarea dispozitivelor pe care le accesează
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

306
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
306

1.057
Fermele de lapte din România, în pragul colapsului. Mulți fermieri au pus lacăt afacerii
1.057

89
FOTO VIDEO Constantin Rădulescu, președintele CJ Vâlcea, mesaj pentru locuitori: Sunt foarte atent la toate sugestiile și la tot ceea ce trebuie făcut
89

1.361
România blochează explorarea gazelor din Marea Neagră - directorul general al Black Sea Oil & Gas
1.361

69
Cu cât au crescut exporturile de gaze naturale ale Rusiei către Europa față de anul precedent
69

34
Shell este în discuții avansate cu Venezuela pentru mai multe zone de gaze
34

28
Companiile aeriene japoneze vor crește suprataxele pentru combustibil cu 50-100% pe fondul creșterii prețurilor la combustibil
28

59
Guvernul mongol a cerut Rusiei să nu majoreze prețurile produselor petroliere care îi sunt furnizate
59

61
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
61

139
Cât este acum prețul mediu al benzinei în Statele Unite
139

122
Statele Unite și-au extins licența pentru tranzitul petrolului rusesc către China prin Kazahstan
122

64
Ce măsuri energetice a adoptat parlamentul Italiei
64

178
Prețul petrolului Brent a scăzut a aproximativ 100 de dolari pe baril
178
















Comentează