Sonda spaţială japoneză Hayabusa2 a reuşit să asolizeze pentru scurt timp, joi, pe asteroidul Ryugu, îndeplinind ''perfect'', potrivit cercetătorilor, o misiune istorică ce va ajuta la obţinerea unor informaţii noi despre formarea sistemului nostru solar, relatează AFP potrivit Agerpres.
"Asolizarea este un succes, un mare succes", a declarat jurnaliştilor Takashi Kubota, director de cercetare pentru acest program al Agenţiei Japoneze de Explorare Aerospaţială (JAXA).
"Este istorică", a adăugat la rândul său directorul de proiect, Yuichi Tsuda.
Vestea a fost întâmpinată cu aplauze şi zâmbete din partea tehnicienilor din centrul de control al misiunii.
Sonda, poziţionată în mod obişnuit pe orbită, la aproximativ douăzeci de kilometri distanţă de asteroidul aflat la peste 340 de milioane de kilometri de Pământ, a început miercuri procedura de coborâre.
"Autorizarea asolizării este o decizie dificilă deoarece Ryugu nu este un loc obişnuit. Cu toate acestea, începând din momentul în care am reuşit prima asolizare (în februarie) am căpătat încredere pentru a doua", a explicat Tsuda.
"Totul s-a derulat perfect'', a spus el fericit.
"Am realizat etapa cea mai complicată. Ne-am dori să utilizăm restul lunilor rămase până la întoarcere pentru a face observaţii suplimentare", a indicat specialistul fără a oferi detalii suplimentare.
Sonda a lansat în luna octombrie un mic robot franco-german, Mascot, care a lucrat peste 17 de ore pentru a analiza compoziţia solului acestui corp ceresc primitiv.
Hayabusa2 a avut un prim contact cu asteroidul în luna februarie pentru a colecta mostre de sol de pe suprafaţa acestuia.
În luna aprilie, Hayabusa2 a lansat un proiectil spre asteroidul Ryugu cu scopul de a forma un crater şi a colecta materialul rezultat.
Punctul culminant al misiunii interstelare începută la sfârşitul anului 2014 a fost realizat joi - asolizarea în craterul creat artificial pe asteroidul Ryugu în vederea prelevării de eşantioane din subsol.
"Credem că a fost colectat ceva, însă nu putem şti cu certitudine până când capsula sondei va reveni pe Pământ", a subliniat Kubota.
Dacă se dovedeşte un succes, acesta nu va fi doar o premieră ci şi o tentativă greu de reprodus, consideră oamenii de ştiinţă.
''Ce va fi cel mai excepţional la această misiune este faptul că vor putea fi comparate mostre de la suprafaţă cu cele din subsol. Va fi nevoie de o mulţime de teste, însă prelevarea probelor din două locuri diferite este o reuşită ştiinţifică, ceva ce probabil că nicio altă ţară nu o va realiza în următorii 20 de ani. În acest sens, dacă vom reuşi, va fi un rezultat istoric", a declarat Seiichiro Watanabe, profesor la Universitatea Nagoya, directorul de cercetare al misiunii.
A doua tentativă, de joi, a prezentat un risc major, cel al unui eventual accident şi pierderea eşantioanelor colectate în timpul precedentei asolizări.
Oamenii de ştiinţă cred că asteroidul conţine cantităţi relativ mari de materie organică şi apă, cu o vechime de aproximativ 4,6 miliarde de ani, de când s-a născut sistemul solar.
Aventura Hayabusa2 a început la 3 decembrie 2014 când a fost lansată de la centrul spaţial Tanegashima din sudul Japoniei. Sonda a călătorit apoi 3,2 miliarde de kilometri pentru a ajunge la Ryugu, care orbitează Soarele şi se află la 340 de milioane de kilometri de Pământ, distanţă ce este imposibil de parcurs în linie dreaptă.
Sonda Hayabusa2 a ajuns în iunie 2018 în proximitatea asteroidului, un corp ceresc cu diametrul de 900 de metri care datează de la începuturile formării sistemului solar. Este programată să se despartă de acesta în decembrie 2019 şi să revină pe Terra, împreună cu mostrele colectate, în decembrie 2020.
Scopul final al misiunii este acela de a contribui la îmbogăţirea cunoştinţelor despre mediul nostru spaţial "pentru a înţelege apariţia vieţii pe Pământ", potrivit Jaxa.
Agenţia spaţială niponă nu se află la prima astfel de tentativă. O misiune anterioară similară, Hayabusa, a permis colectarea de mostre de sol de pe asteroidul Itokawa însă s-a confruntat cu numeroase peripeţii. În cele din urmă, misiunea Hayabusa a fost declarată un succes.
O altă sondă, Osiris-Rex a agenţiei spaţiale americane NASA, se află în prezent în preajma asteroidului Bennu, care are un diametru de doar 490 de metri. Este de aşteptat un contact fizic între sondă şi acest asteroid, însă operaţiunea este considerată complexă din cauza suprafeţei care nu este netedă.
În 2023, Osiris-Rex eset programată să revină pe Pământ cu eşantioane de pe suprafaţa lui Bennu
Sonda spaţială japoneză Hayabusa2 a reuşit a doua asolizare pe asteroidul Ryugu
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

332
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
332

406
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
406

184
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
184

383
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
383

371
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
371

2.718
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
2.718

1.396
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.396

1.541
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.541

2.660
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.660

644
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
644

1.360
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.360

1.454
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.454

1.566
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.566
















Comentează