Deputatul israelian Gideon Saar, singurul rival al premierului interimar Benjamin Netanyahu în cursa pentru conducerea partidului Likud (dreapta), a calificat drept o "iluzie" soluţia celor două state susţinută în general de comunitatea internaţională pentru conflictul israeliano-palestinian, relatează luni cotidianul The Times of Israel citat de dpa.
Într-un mesaj video publicat luni pe Twitter, fostul ministru al educaţiei face totodată apel la Netanyahu să participe la o dezbatere televizată în compania sa.
"Domnule prim-ministru, alegerile primare (din cadrul Likud) nu sunt despre noi, candidaţii. Alegerile sunt întotdeauna despre oamenii pe care îi slujim. Haideţi să ne întâlnim", îl îndeamnă Saar pe Netanyahu, enumerând între subiectele de discuţie probleme sociale "dificile", birocraţia, securitatea naţională şi sistemul de drept.
"Vă aştept, dle premier, oricând şi oriunde veţi decide dvs", adaugă Saar (53 de ani), care urma să-şi lanseze oficial campania pentru primare luni seara în oraşul Or Yehuda, la est de Tel Aviv.
Cu puţin înaintea lansării, deputatul israelian a declarat în cadrul unei conferinţe la Ierusalim că, deşi "peste tot în lume se afirmă că soluţia cu două state rămâne calea spre un acord de pace (în conflictul israeliano-palestinian), "trebuie să vă spun (că) două state constituie o iluzie".
"Între fluviul Iordan şi Marea Mediterană nu va mai exista încă un stat independent", a declarat Saar, propunând, ca alternativă, autonomia şi alianţe economice între Autoritatea Palestiniană, Israel şi Iordania.
Israelul a cucerit Cisiordania de la Iordania şi Fâşia Gaza de la Egipt în războiul din 1967 şi, deşi ulterior s-a retras din Fâşia Gaza, continuă să ocupe Cisiordania, pe care palestinienii o privesc ca viitorul lor stat cu capitala la Ierusalimul de est, menţionează dpa.
Alegerile interne din Likud sunt programate pentru 26 decembrie. Ulterior, la 2 martie 2020, Israelul va organiza la data de 2 martie cel de-al treilea scrutin legislativ în numai un an, după ce Knessetul (parlamentul) a votat autodizolvarea din cauza blocajului politic rezultat după alegerile din septembrie.
Benjamin Netanyahu, care este premier fără întrerupere din 2009 şi liderul Likud de şi mai multă vreme, luptă în prezent pentru supravieţuirea sa politică, fiind confruntat cu acuzaţii de mită, fraudă şi abuz de încredere în trei dosare penale distincte.
Deocamdată, doar patru din cei 32 de deputaţi ai Likud şi-au manifestat deschis susţinerea faţă de Gideon Saar.
Soluţia cu două state este o iluzie, afirmă rivalul lui Netanyahu la şefia Likud
Explorează subiectul
București
21°C
Articole Similare

577
Armistițiu cu SUA - Un aliat al Iranului rămâne în așteptare
577

13
Eblit Systems anunţă un contract de 600 milioane de euro cu forţele armate ale Greciei
13

32
Israelul anunţă o accelerare a producţiei de interceptori de rachetă de tip Arrow
32

38
Georgia şi Azerbaidjan pariază pe Coridorul de Mijloc din Caucaz care leagă China de Europa
38

3.919
Europa îl atacă dur pe Trump: „E ilegal și inacceptabil!” / Scandalul care a generat furia la Bruxelles
3.919

64
Netanyahu: Trump a mulțumit Israelului pentru ajutorul acordat în salvarea aviatorului american catapultat în Iran
64

1.161
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
1.161

67
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
67

19
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
19

102
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
102

39
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
39

5.834
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
5.834

122
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
122
















Comentează