Cuba a anunţat sâmbătă că activitatea privată va fi permisă în majoritatea sectoarelor, o reformă majoră într-o ţară în care statul şi întreprinderile sale domină economia, puternic afectată de pandemie, notează AFP potrivit Agerpres.
Măsura, dezvăluită în august de ministrul muncii, Marta Elena Feito, a fost aprobată vineri în şedinţă de guvern, potrivit cotidianului oficial Granma, al Partidului Comunist aflat la putere.
Revoluţia socialistă condusă de Fidel Castro în 1959 a dus la un val de naţionalizări şi controlul statului asupra întregii economii cubaneze.
Deschiderea către sectorul privat a început timid în anii 1990, înainte de a fi autorizată de deplin în 2010, chiar dacă elanul său real datează de la încălzirea istorică dintre Cuba şi Statele Unite, iniţiată la sfârşitul anului 2014 sub Barack Obama. Dar el a rămas limitat la o listă de activităţi stabilite de stat.
"Lista anterioară cu 127 de activităţi autorizate este eliminată", a indicat ministrul muncii.
Mai mult, de acum înainte o listă va stabili sectoarele rezervate statului, care vor fi doar o minoritate: "Din cele peste 2.000 de activităţi în care este permis exercitarea muncii private, vor fi limitate, parţial sau total, numai 124", a explicat ea, fără alte detalii.
Sectoarele strategice precum presa, sănătatea şi apărarea ar urma să rămână interzise activităţii private.
"Dezvoltarea activităţii în domeniul privat este obiectivul acestei reforme de îmbunătăţire" a sectorului, a asigurat ministrul.
Reforma este "o etapă importantă pentru creşterea ocupării forţei de muncă", a subliniat pe Twitter ministrul economiei, Alejandro Gil. Ea merge "în aceeaşi direcţie cu unificarea monetară" care a intrat în vigoare la începutul lunii ianuarie.
Cele două reforme îşi propun să relanseze economia: a scăzut cu 11% în 2020 sub efectul pandemiei de coronavirus, care a privat Cuba de valuta preţioasă a turiştilor.
Liberalizarea sectorului privat este "o etapă foarte pozitivă, chiar dacă vine târziu", deoarece "până acum forţa de muncă privată a funcţionat în mod foarte limitat" pe insulă, a comentat economistul Ricardo Torres de la Universitatea din Havana.
"Era necesar să se însoţească unificarea monetară cu măsuri pentru a facilita crearea de locuri de muncă" şi tocmai în sectorul privat "poate exista o sursă importantă de locuri de muncă", a adăugat el.
Peste 600.000 de cubanezi lucrează în sectorul privat, 14,5% din populaţia activă, pe această insulă de 11,2 milioane de locuitori. Ei sunt angajaţi în principal în gastronomie, transport (taxiuri) şi închirierea de camere pentru turişti.
Socialismul s-a dovedit falimentar - Cuba îşi deschide larg porţile către sectorul privat pentru relansarea economiei
București
9°C
Articole Similare

1.381
SURSE Grup de români, la un pas să fie linșat de protestatari pro-Iran: a intervenit armata Pakistanului / Misiune contracronometru, în munți, la 7000 m altitudine
1.381

14
Războiul din Iran ar putea întări programul nuclear al Coreei de Nord, avertizează analiștii
14

2.491
Cu armata făcută zob, iranienii lansează un plan ingenios ce îi dă fiori lui Trump: „Luptăm până va declara înfrângerea”
2.491

2.041
Controverse și scandal uriaș în jurul lui Donald Trump: Informațiile de la Casa Albă, folosite pentru afacerile familiei
2.041

4.403
Premieră – Bază militară germană, atacată de Iran / Teheranul îl sfidează din nou pe Trump
4.403

3.450
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în Arabia Saudită și în Kuweit: Roiuri de drone au fost direcționate către regiunile petroliere
3.450

739
VIDEO Apariție rară și îngrijorătoare: Doi 'pești ai Apocalipsei' au fost descoperiți pe o plajă din Mexic de către turiști
739

2.540
Iranul refuză negocierile cu SUA și promite noi lovituri cu rachete: 'Vom continua atacurile atât cât va fi nevoie'
2.540

4.974
NASA a trimis 2500 de meduze în spațiu și au revenit 60.000: Marea problemă pe care au observat-o la revenirea pe Pământ
4.974

1.069
China rămâne locomotiva economiei globale. Taxele impuse de SUA nu au reușit să destabilizeze creșterea exporturilor
1.069

11.926
Ungaria joacă militar cu toată forța pe mâna americanilor: maghiarii își fac propriul sistem HIMARS, cu ajutorul SUA / Nou parteneriat militar pe axa Budapesta-Washington
11.926

103
Ucraina protestează oficial: ambasadorul Ungariei, chemat la Ministerul de Externe
103

3.087
Puternicul grup G7 nu reușește să ajungă la o înțelegere: Se complică situația la nivel mondial
3.087

















Comentează