Partidul Social-Democrat german (SPD) a reafirmat vineri că în urma rezultatului obţinut la scrutinul legislativ desfăşurat duminică va intra în opoziţie, dezminţind astfel relatările că ar putea totuşi forma o nouă 'mare coaliţie' cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
'Speculaţiile de orice fel sunt inutile', a subliniat într-o declaraţie acordată cotidianului Tagesspiegel vicepreşedinta SPD, Manuela Schwesig. Ea a confirmat că, în condiţiile rezultatului votului de duminică - la care SPD a obţinut numai 20,5%, cel mai slab procent din istoria postbelică - partidul a decis să intre în opoziţie.
'Urnele au sancţionat marea coaliţie. Au transmis SPD-ului să meargă în opoziţie', a indicat vicepreşedinta partidului.
Reacţia ei survine declaraţiilor lui Thomas Oppermann, fostul lider al grupului parlamentar social-democrat, care a spus joi că SPD ar putea lua în calcul o nouă coaliţie guvernamentală cu conservatorii lui Angela Merkel dacă aceasta din urmă ar renunţa să devină din nou cancelar, ipoteză însă exclusă.
În urma rezultatului din alegeri, preşedintele SPD, Martin Schulz, a anunţat că va începe un 'proces de înnoire' a partidului, precizând totodată că el nu va demisiona. Iar una dintre primele măsuri luate în acest proces a fost înlocuirea lui Oppermann de la conducerea grupului parlamentar social-democrat cu Andrea Nahles, care până în prezent a fost ministru al muncii.
Social-democraţii germani reafirmă că intră în opoziţie şi infirmă speculaţiile despre o nouă 'mare coaliţie'
București
15°C
Articole Similare

0
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
0

1
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
1

1
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
1

1
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
1

4
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
4

1.422
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.422

46
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
46

2.167
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
2.167

3.610
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.610

6.523
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.523

3.699
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.699

5.194
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.194

2.395
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.395
















Comentează