Autorităţile slovace au eliberat din arest cei şapte suspecţi - toţi italieni - reţinuţi în urma asasinării jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak, a anunţat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a poliţiei, citată de agenţiile AFP şi Reuters preluate de agerpres.
Cei şapte suspecţi au fost reţinuţi joi, cadrul investigaţiei deschise după ce jurnalistul Jan Kuciak şi iubita sa au fost împuşcaţi în locuinţa lor, asasinat comis aparent weekendul trecut.
'Pe durata legală (a ordonanţei) de reţinere - 48 de ore - poliţia a căutat şi verificat elemente necesare inculpării. Odată trecute cele 48 de ore, persoanele au fost eliberate din detenţie', a explicat purtătoarea de cuvânt.
Jan Kuciak este primul ziarist care a fost asasinat până în prezent în Slovacia. Anchetele sale jurnalistice se axau pe legăturile obscure dintre oamenii de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia, toţi cei reţinuţi în urma asasinatului fiind de altfel cetăţeni italieni.
Conform presei slovace, Jan Kuciak îl bănuia în special pe Antonino Vadala (aflat printre cei şapte reţinuţi) şi pe mai mulţi membri ai familiei acestuia de legături cu mafia 'Ndrangheta.
Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, lucra pentru website-ul slovac aktuality.sk. Funeraliile sale au loc sâmbătă în satul Stiavnik, aproape de frontiera cehă. Iubita sa, Martina Kusnirova, a fost înmormântată vineri, îmbrăcată în rochie de mireasă.
Asasinatul a relansat dezbaterea despre libertatea presei şi corupţie în Europa. Vineri seara în mai multe oraşe slovace zeci de mii de persoane au participat la manifestaţii anticorupţie, dintre care circa 25.000 la Bratislava.
Slovacia: Suspecţii reţinuţi după asasinarea jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak au fost eliberaţi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
16

592
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
592

24
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
24

46
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
46

44
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
44

38
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
38

26
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
26

23
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
23

24
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
24

22
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
22

2.969
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.969

4.107
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
4.107

297
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
297
















Comentează