Şeful guvernului de uniune naţională libian (GNA) recunoscut de ONU, Fayez al-Sarraj, a deplâns sâmbătă faptul că nu are un 'partener de pace' pentru a găsi o soluţie la conflictul din Libia, cu referire la rivalul său, mareşalul Khalifa Haftar, transmite AFP preluat de agerpres.
Sarraj a estimat între altele că, la zece luni după debutul ofensivei forţelor lui Khalifa Haftar contra capitalei Tripoli, ţările care l-au susţinut pe omul-forte din estul Libiei ''au pierdut pariul'' crezând că favoritul lor îşi va atinge obiectivele.
''Noi nu avem un partener de pace'', a afirmat într-o conferinţă de presă Al-Sarraj, al cărui guvern se află la Tripoli. El a acuzat forţele lui Haftar că au încălcat în mod repetat încetarea focului introdusă pe 12 ianuarie la iniţiativa Rusiei şi a Turciei.
Fayez al-Sarraj a salutat, totuşi, adoptarea în această săptămână de Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care solicită o încetare a focului ''durabilă''. Această rezoluţie este prima adoptată de Consiliul de Securitate după lansarea, la 4 aprilie 2019, a ofensivei mareşalului Haftar contra oraşului Tripoli.
Khalifa Haftar este sprijinit de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de susţinerea Turciei.
Rusia este acuzată de mai multe luni că a susţinut transportul în Libia a mai multe mii de mercenari dintr-un grup privat apropiat de preşedintele rus, în sprijinul mareşalului Khalifa Haftar, însă Moscova a negat orice implicare.
Situația din Libia este departe de a se calma: Fayez al-Sarraj susţine că nu are un 'partener de pace'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
1

10
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
10

795
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
795

1.362
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
1.362

133
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
133

1.769
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.769

633
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
633

54
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
54

1.726
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.726

3.362
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.362

1.734
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.734

399
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
399

595
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
595
















Comentează