Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Barack Obama, s-au declarat miercuri, cu prilejul unei discuţii telefonice, dispuşi "să intensifice coordonarea" militară dintre cele două ţări în Siria, a anunţat Kremlinul, citat de AFP.
"Cele două părţi au confirmat dorinţa lor să intensifice coordonarea dintre militarii ruşi şi americani în Siria", a precizat Kremlinul într-un comunicat, fără să ofere detalii asupra formei pe care o va lua această coordonare.
De asemenea, liderul de la Kremlin a lansat un apel preşedintelui american să acţioneze pentru ca rebelii "moderaţi" să se delimiteze de jihadiştii din Frontul Al-Nusra (filiala siriană a organizaţiei Al-Qaida) şi de alte grupări extremiste "care nu sunt avute în vedere de armistiţiu", potrivit comunicatului.
"Vladimir Putin l-a îndemnat pe interlocutorul său să contribuie la ruperea legăturilor dintre opoziţia moderată şi grupările teroriste ca Frontul Al-Nusra", a precizat documentul.
Pe de altă parte, cei doi preşedinţi au subliniat importanţa reluării negocierilor de pace sub egida ONU, în contextul în care două runde de negocieri de pace indirecte intersiriene au fost organizate de la începutul anului la Geneva, fără să se înregistreze progrese.
Serviciile de securitate ale Statelor Unite şi Rusiei cooperează deja în Siria, iar Moscova a lansat un apel în iunie pentru desfăşurarea de "acţiuni comune decisive împotriva Frontului Al-Nusra".
La jumătatea lunii mai, Rusia a propus Statelor Unite să efectueze lovituri comune împotriva grupărilor jihadiste din Siria, propunere respinsă imediat de Washington.
Aflat într-o vizită în Georgia înainte de summitul NATO organizat pe 8 şi 9 iulie la Varşovia, secretarul de stat american, John Kerry, a salutat miercuri armistiţiul de 72 de ore decretat de regimul de la Damasc în Siria, afirmând că lucrează în special cu Rusia pentru a-l transforma într-un acord durabil.
Armata siriană a decretat miercuri o încetare a focului timp de 72 de ore pe întreg teritoriul ţării aflată în război, un anunţ care coincide cu sărbătoarea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul Ramadanului.
Pe 27 februarie, în Siria a intrat în vigoare o încetare a ostilităţilor negociată de Statele Unite şi Rusia, cu excepţia regiunilor aflate sub controlul jihadiştilor. Acest armistiţiu a sfârşit prin a zbura în bucăţi după încălcări repetate din partea beligeranţilor.
Ulterior, orice tentativă de a face să fie respectat armistiţiul dintre rebeli şi regim a eşuat, asemenea eforturilor unei reglementări politice a conflictului care a făcut peste 280.000 de morţi şi a forţat milioane de persoane să îşi abandoneze locuinţele.AGERPRES
Siria: Putin şi Obama vor să intensifice coordonarea dintre Rusia şi Statele Unite
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
8

11
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
11

14
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
14

34
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
34

2.291
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
2.291

26
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
26

66
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
66

2.253
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.253

32
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
32

1.984
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.984

2.196
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.196

3.826
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.826

2.851
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.851
















Comentează